Ordinul „Sfântul Lazăr din Ierusalim”
Ordinul „Sf.Lazăr din Ierusalim” a fost înfiinţat ca o comunitate ospitalieră canonică[1], în Ierusalim, de către un grup de preoţi şi cruciaţi bolnavi de lepră, pentru tratamentul şi îngrijirea bolnavilor de lepră, boala Hansen, o infecţie cu bacteria leprae.
După cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi, în august 1099, bolnavii de lepră erau izolaţi în locuri speciale, pentru îngrijire şi tratamentul bolii şi pentru a prevenii îmbolnăvirea localnicilor şi a numărului mare de pelerini care începeau să sosească în Ţara Sfântă. Cei dedicaţi îngrijirii leproşilor, ei înşişi bolnavi, s-au autointitulat „Fraţii Sfântului Lazăr” (cel înviat de Isus). Primii „Fraţi” bolnavi erau cruciaţi, ostaşi şi cavaleri, care s-au îmbolnăvit de lepră şi s-au dedicat îngrijirii celorlalţi bolnavi.
Aşezămintele bolnavilor, leprozerii, erau înfiinţate pe lângă mănăstiri, care primeau donaţii pentru administrarea acestora şi îngrijirea bolnavilor. Complet izolate de exterior, în interiorul leprozeriilor conducerea era asigurată de bolnavi.
Din anul 1150, persoanele sănătoase au avut acces[2] în leprozerii, ordinul Sf. Lazăr fiind mai bine structurat, dar abia din 1253 membrii ordinului au putut alege maeştrii şi marele maestru[3] al ordinului din rândul cavalerilor sănătoşi. Din acel an, numărul cavalerilor şi al oştenilor sănătoşi a crescut substanţial, Papa Urban IV recunoscând ordinul ca o forţă militară, în anul 1162. Ordinul s-a extins şi în ţările europene, înfiinţând leprozerii, dar şi recrutând cavaleri şi ostaşi. Din acel an, 1162, ordinul „Sf.Lazăr” a devenit ordin militar.
În luptele pentru apărarea cetăţii Acra, în 1291, Ordinul cavalerilor Sf.Lazăr au devenit o forţă militară, alături de celelalte ordine cavalereşti (templierii şi ospitalierii Sf. Ioan). Cavalerii şi ostaşii ordinului au pierit în luptele purtate cu turcii, astfel că ordinul a fost, practic, desfiinţat ca entitate militară.
Activitatea ospitalieră a continuat în orient, dar şi în Europa, în leprozerii, mai ales în Franţa şi în Sicilia, cu sprijinul Bisericii şi sub protecţia familiilor de Savoya (Italia) şi de Bourbon.
În anul 1434, regele Amedeo VIII de Savoya a înfiinţat un ordin militar cu numele „Sfântului Maurice,[4]” fără prea mare relevanţă, însă. În anul 1572, Papa Gregorio XIII a unificat „Ordinul Sf.Maurice” cu „Ordinul Sf.Lazăr”, sub denumirea de „Ordinul Sfinţilor Maurice şi Lazăr” , aflat sub protecţia familiei regale de Savoya.
În ramura franceză, în anul 1910, Consiliul Catolic din Paris a decis înfiinţarea „Ordinului Militar şi Ospitalier Sfântul Lazăr din Ierusalim[5]/Ordo Militaris et Hospitalis Sancti Lazari Hierosolymitani, considerându-l ca un continuator al vechiului ordin Sf.Lazăr, aflat sub protecţia casei regale spaniole, de Bourbon. Noul ordin cavaleresc s-a extins în Europa şi pe continentul American.
În anul 1969, pe fondul unor diferende între membrii ordinului, acesta s-a scindat în Obedienţa Malta, care a fost încorporată în Ordinul Suveran de Malta şi Obedienţa Paris, intrată sub protecţia familiei de Orléans.
În anul 2008, cele două obedienţe s-au reunite, sub protecţia familiei de Orléans. Noul “Ordin Sf. Lazăr”, organizat din ramura franceză, se consideră adevăratul urmaş, în prezent, al vechiului ordin din Ierusalim, fiind înregistrat ca fundaţie non profit în Spania. Este recunoscut ca ordin cavaleresc de mai multe state şi este supus dreptului comun spaniel, ca fundaţie privată.
***
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Order_of_Saints_Maurice_and_Lazarus
[2] http://ercis.ro/actualitate/viata200505.asp?id=20050508
[3] Ibidem
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Order_of_Saints_Maurice_and_Lazarus
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Order_of_Saint_Lazarus_(statuted_1910)
Lasă un răspuns