Eseu: Templierii de Monaco – Sărbătoarea Crăciunului, spiritualitate templieră

Notă,

Vorbind de principatul de Monaco, majoritatea oamenilor care l-au vizitat sau au aflat amănunte despre micul stat de pe Riviera mediteraneană, apreciază splendorile arhitecturale şi urbanistice, peisajele uluitoare, magnificele porturi cu yahturi luxoase, stilul de viaţă exclusivist al rezidenţilor. Într-un cuvânt, admiră ceea ce a reuşit să devină principatul: paradisul luxului şi al bunăstării, al înţelepciunii şi frumosului, unde omul a prelucrat stânca, transformând-o dintr-o piatră uriaşă, într-o bijuterie plină de viaţă.
Însă, marea bogăţie a principatului este spiritualitatea comunităţii, viaţa spirituală diversificată, complexă şi profundă pe care micile comunităţi locale o trăiesc. Fiindcă locuitorii principatului au o spiritualitate proprie, bazată pe credinţă, pe proprii tradiţii şi mari valori umane, spiritualitate care susţine şi propulsează dezvoltarea vieţii materiale.
De acest lucru m-am convins atunci când am cunoscut una din laturile spiritualităţii comunităţii principatului, cea a nobleţei şi cavalerismului. Principatul are propriile ordine dinastice: Ordre de Saint-Charles, ordin cavaleresc dinastic, înfiinţat prin Ordonanţa din ianuarie 1863, de către Prinţul Charles III de Monaco; Ordre des Grimaldi , infiinţat prin Ordonanţa 1 028, din 18noiembrie 1954; Ordre de la Couronne, înfiinţat prin ordonanţa din 20 iulie 1960. Importanţa deosebită şi prestigiul acestor ordine sunt evidenţiate prin aceea că ele se află sub directa conducere a S.A.S.Prince de Monaco.
Mai există câteva ordine şi medalii care se acordă marilor personalităţi din domeniul cultural, cel al crucii roşii, etc.
Ordinele dinastice din Monaco sunt foarte importante şi scopul înfiinţării lor a fost acela de a încuraja dezvoltarea spirituală specific-locală, de a promova marile virtuţi creştine şi de a recunoaşte şi a recompensa nobleţea spiritului uman, marile personalităţi locale şi străine, cele ale artei, culturii, ştiinţei, a celor dedicaţi carităţii. Sunt recunoscute meritele personalităţile care, prin munca şi exemplul lor, aduc mari servicii Principatului şi umanităţii, fiind aceste ordine ele însele o formă a înaltei spiritualităţi ce se dezvoltă în Principat.
În afară de ordinele cavalereşti proprii, în principat fiinţează şi alte importante ordine cavalereşti, printre care (denumiri uzuale): Ordinul cavalerilor templieri, Ordinul cavalerilor de Malta, Ordinul cavalerilor Sfântului Mărmânt, etc.
Membrii Ordinului cavalerilor templieri ( l’Ordre de Templiers de Jérusalem, OSMTH), Prioratului de Monaco, de exemplu, au o viaţă spirituală impresionantă, prin propriile activităţi specifice cavalereşti, prin deschiderea şi colaborarea internaţională şi participarea la operele de binefacere. Spiritul templier este purtat şi transmis, cu devoţiune, de câţiva oameni devotaţi evoluţiei spirituale. Foarte interesantă este propria bibliotecă, ce cuprinde lucrări editate în franceză, italiană şi engleză, de istoria, dogma, simbolistica şi spiritualitatea templieră.
Dar, despre cavalerii templieri din Principat, vom prezenta mai multe date într-un alt eseu, dedicat acestora, fiindcă prezentul eseu este dedicat spiritului de nobleţe al tuturor ordinelor dinastice şi cavalereşti din Principat profundei lor spiritualităţi, purtătoare ale valorilor umane, spirituale, morale.

*

25 decembrie, o zi frumoasă, însorită, în Principatul de Monaco. O zi cu profundă semnificaţie spirituală pentru cavalerii tuturor ordinelor nobiliare: sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, ziua de Crăciun. O zi a credinţei, a spiritului, sărbătorită în Principat cu mare dedicaţie şi, ca în fiecare an, partea artistică, cea intelectuală şi cea cavalerească din comunitatea principatului, şi-au armonizat activităţile şi au colaborat pentru evidenţierea aspectului spiritual, dificil lucru în această lume a comercialului atotstăpânitor. Impresionant mi s-a părut, în acest context, modul cum au sărbătorit Crăciunul cavalerii ordinului Templului din Ierusalim, alături de întreaga comunitate monegască.
*
Pentru templierii ordinului, programul festivităţilor de Crăciun a fost bogat, diversificat şi cu o spiritualitate evidentă, personalizată. Activităţile cavalereşti specifice au început din 23 decembrie, cu o reuniune capitulară dedicată atât solstiţiului de iarnă (21 decembrie), moment când soarele începe parcursul pe traiectoria sa ascendentă, cât şi marii sărbători creştine. Preluând semnificaţiile spirituale ale saturnaliilor romane (17-23 decembrie), ce marcau începutul, un nou an aducător de schimbare şi dezvoltare a naturii şi a spiritului, creştinătatea îi suprapune adevăratul Început al spiritului uman prin naşterea Mântuitorului, Început care a schimbat modul de gândire şi de viaţă al creştinilor.
Acestor profunde semnificaţii spirituale i-a fost dedicată, după cum ne-au arătat, întrunirea festivă a cavalerilor templului credinţei, din Monaco, asociaţi în comanderia St.Michel. Adunarea capitulară, cu excelenta sa deschidere internaţională, desfăşurată în l’Eglise de Saint Paul, a fost prilejul ideal ca Excelenţa Sa G.C şi Excelenţa Sa M.P. să prezinte cavalerilor şi asistenţe, câteva date despre istoria şi semnificaţia Sărbătorii Naşterii Mântuitorului Isus. Şi, de ce nu, au fost momente de rememorare interioară, de către fiecare dintre participanţi, a venirii lui Hristos pe pământ şi a misiunii Lui de a ne scoate din temniţele viciului, prin preluarea păcatului primordial asupra sa. El ne-a arătat calea prin care fiecare dintre noi, un Faust legat prin promisiunea deşertăciunii de Rău şi viciu, rupem lanţurile spirituale ale sclaviei păcatului.
Din expunerile lor, am aflat că istoria interesantă a Crăciunului vine din antichitate, din Babilon, continuată în Grecia antică şi Roma. Anticii au observat că în a doua jumătate a lunii decembrie, ziua începe să se mărească şi natura să renască. Erau zilele ( 17-23 decembrie) de sărbătorire a zeului Saturn, saturnália, cu activităţi festive, care au atras popoare întregi, creând astfel, obiceiuri seculare. Conform credinţei romane precreştine, 25 decembrie era ziua în care s-a născut Soarele. În anul 46 î.Hr., Împăratul Iulius Cezar a instituit calendarul iulian, conform căruia noul an începea în ziua de 1 ianuarie, fiind sărbătorită după obiceiurile din saturnália, alături de naşterea Soarelui.
Mai târziu, după apariţia creştinismului, în anul 221, creştinii din orientul apropiat au sărbătorit data de 25 decembrie ca zi de naştere a Lui Isus, Soarele Creştinătăţii, iar din secolul 14, Biserica a consacrat această sărbătoare importantă.
Pentru templieri, ca ostaşi sărmani ai lui Hristos şi ai templului din Ierusalim, Naşterea Mântuitorului este cu atât mai importantă, pentru că acei vechi cavaleri şi-au dedicat lupta şi viaţa lui Hristos.
Ritualul specific ce a urmat interesantelor prezentări ale semnificaţiilor Crăciunului, s-a dovedit a fi un adevărat spectacol al simbolismului templier, în care armoniile profunde ale cântecelor gregoriene şi ale ariilor din lucrările lui Mozart ( Sonata di chiesa, Requiem, Gloria in excelsis Deo), ca parte integrantă a ritualului, i-au purtat pe cavaleri spre vremurile de profundă credinţă şi glorie a templarismului lui Hugues de Payens şi al lui Saint Bernard de Clairvaux. Momente de pierdere de sine în înalta spiritualitate de dincolo de timp, cea a vituţiilor divine din Templul etern. Momente prin care rareori poţi trece şi care te marchează cu profunzimea şi puritatea lor, care te purifică şi te întăresc pentru a servi Binele şi virtutea. Momente care te fac conştient de privilegiul ce-l ai de a fi parte a cavalerismului şi a nobleţei spirituale. Poate şi recunoscător acelora care au reuşit să consolideze o astfel de asociaţie cavalerească, asociaţie sufletească, spirituală, aici, pe stânca templului lui Hercules.
Adunarea capitulară, ritualul cavaleresc, s-au constituit ca momentul de istorie, dogmă şi spiritualitate templieră în cadrul acestor activităţi dedicate sărbătoririi Crăciunului, ritualul fiind modalitatea de a asigura continuitatea existenţei valorilor spirituale, morale, culturale ale spiritului templier.
Dacă toate adunările capitulare ale acestei splendide asociaţii au o astfel de trăire, atunci spiritul templier şi-a găsit templul ideal pentru rememorarea vechii lui glorii! Pentru că gloria nu le aparţine lor, cavalerilor, ei doar o retrăiesc. Non Nobis Domine…….

*
În această zi frumoasă de 25 decembrie, încă impresionat de atmosfera de o profundă spiritualitate a adunării capitulare, am aşteptat, eu şi Cornelia, ora plecării spre catedrala arhiepiscopală, unde urma să participăm la missa de Crăciun.
Am privit în jur. În salonul elegant, situat lângă recepţia hotelului, toate mesele erau ocupate. Foarte multe persoane au ţinut, probabil, să fie aici, în Principat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, locul unde spiritul Crăciunului, atât de prezent în vitrine, pe străzi şi clădiri, în privirile şi atitudinea oamenilor, se armonizează cu peisajele splendide, cu eleganţa, distincţia şi prestigiul acestui adevărat paradis.
„Cred că este timpul să plecăm”, a spus Cornelia, privindu-l pe comisiorul care s-a apropiat de noi, având două buchete splendide de trandafiri albi şi care, apoi, ne-a condus la taximetru.
Drumul de la hotelul situat pe malul mării, în zona Larvotto şi până la Cathédrale Notre-Dame-Immaculée, catedrala arhiepiscopală a Principatului de Monaco, situată în Monaco-Ville, l-am parcurs în câteva minute, admirând străzile curate, spaţiile verzi şi multitudinea zonelor pline de flori. Şi vitrinele, aranjate cu gust, care-şi etalau într-un mod atractiv produsele destinate cadourilor.
Catedrala strălucea în lumina soarelui mediteranean, parcă exprimându-şi bucuria de a primi atât de mulţi oameni. Fiindcă, în piaţetă erau foarte multe persoane, care se îndreptau spre scările catedralei. Eleganţa celor care urmau să participe la slujba religioasă de Crăciun, dovedeau încă odată gradul de civilizaţie al comunităţii, amplificat de dorinţa fiecăruia de a-şi etala personalitatea şi rafinamentul. Ca o pată de culoare, dar şi o reflectare a mândriei lor personale, în acea mulţime se vedeau bărbaţi purtători ai mantiilor cavalereşti, uniforme ale cavalerilor crucii roşii, ale cavalerilor crucii albe, ale cavalerilor ordinului Sfântului Mormânt şi ale cavalerilor aparţinând altor ordine. Mergeau spre intrarea în biserică, însoţiţi de soţii şi copii, semn al spiritului lor de familie. Un spirit tradiţional frumos, încurajat de spiritualitatea cavalerească.
Cathédrale Notre Dame Immaculée, cunoscută de comunitatea locală şi sub numele de Saint Nicholas, este o construcţie splendidă, în stilul gotic, cu trei intrări , cu arcade şi rozeta înţelepciunii în partea superioară a intrării principale. Ea a fost construită începând cu anul 1874, pe locul fostei biserici Saint Nicholas şi sfinţită în 1911. Interiorul catedralei este la fel de valoros ca şi exteriorul acesteia, armonizându-se pentru exprimarea atmosferei de pietate, devoţiune, atât de necesară reculegerii pentru primirea spiritului divin, în timpul şi în afara missei. Păşind în acest templu al credinţei, ai impresia că eşti la întâlnire şi cu istoria: aici şi-au găsit somnul de veci mulţii din conducătorii Principatului, printre care şi prinţul Rainier III şi Prinţesa Grace Kelly. Şi, după ce am admirat Marele Altar şi scaunul episcopal din marmură, picturile splendide şi arcadele, am depus câte un buchet de flori la mormântul lor, ca respect pentru ceea ce aceste mari personalităţi reprezintă în istoria principatului.
Atmosfera specifică din biserică ne-a impresionat şi pe noi. Am mai fost de câteva ori la catedrală şi de fiecare dată ne-a impresionat atmosfera de linişte, chemarea nerostită la rugăciune, la întâlnirea cu Divinul. La reflecţie asupra ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim! Asupra a ceea ce lăsăm în urma noastră.

Missa de Crăciun a început cu acordurile divine de la marea orgă a catedralei, ce însoţeau cântul corului copiilor. Un miniconcert care a electrizat asistenţa şi a pregătit-o pentru emoţionanta slujbă religioasă, pe care fiecare din noi am trăit-o ca o expresie a credinţei în Cel care s-a s-acrificat pentru Bine şi Adevăr.
Din locul unde ne aflam, lângă excelenţele lor, templierii, am privit, atât cât am putut, asistenţa, căutând să-i văd pe cei ce purtau mantii cavalereşti. Iar ceea ce am văzut, atitudinea lor, dovedeau ceea ce mă aşteptam să văd: trăirea profundă a ceea ce însemna credinţa creştină. Era, probabil, momentul adevărului.
Apoi, după un timp, nedefinit, când missa s-a terminat, asistenţa a părăsit corpul navei într-o linişte deplină, semn că reculegerea fiecăruia continua. Templierii, probabil din instinct, au ieşit împreună, unul lângă celălalt, cu familiile în mijlocul lor, parcă ocrotindu-le. Semn al unităţii? Al vechii camaraderii? Mai mult ca sigur, ca reflex de apărare a familiei şi a valorilor familiare.

*
Un concert de operă, oriunde în lume, are o atmosferă aparte, specifică, generată de arhitectura şi interiorul construcţiei, cu monumentalele intrări, foaier, sala de spectacole. În acelaşi timp, atmosfera festivă, aristocrată, este generată şi de persoanele participante la concert, eleganţa, rafinamentul şi prestanţa participanţilor şi, nu în ultimul rând, de distincţia, gesturile şi comportamentul lor plin de curtoazie. Toate acestea sunt completate de înalta, subtila spiritualitate a templului muzicii, templu al culturii dată de farmecul unui elitism al spiritului educat, cunoscător al muzicii culte. Cu atât mai mult, Salle Garnier din Monte Carlo etalează atmosfera de elitism, rafinament şi spiritualitate, ca o caracteristică a comunităţii din Principat. Mai ales în acestă perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Ultima activitate festivă organizată de cavalerii din Principat, în contextul sărbătorilor Crăciunului, a fost concertul de muzică clasică, ce a avut loc seara, în sala Operei aflată în clădirea cazinoului. Istoria sălii operei din Monte Carlo este interesantă, dar puţin cunoscută.
În anii 1850, Prinţul Charles III de Monaco a iniţiat construirea unui nou cartier, numit Monte Carlo, odată cu liberalizarea jocurilor de noroc. În noul cartier, a hotărât să ridice o contrucţie care să găzduiască jocurile de noroc şi l-a angajat pe arhitectul Charles Garnier, cel care a proiectat şi construit cunoscuta clădire a Operei din Paris, Palatul Garnier.
Adept al stilului Beaux Arts, stil imperial din timpul lui Napoleon III, Garnier a început construcţia clădirii în 1858, fiind finalizată în 1863. În 1870, Prinţul Charles a cerut arhitectului Garnier să amenajeze în incinta construcţiei cazinoului şi o sală pentru concerte, amenajare care a durat nouă ani. Rezultatul a fost uluitor, o sală splendidă în acelaşi stil Beaux Arts.
Ca o coincidenţă interesantă, inagurarea sălii, denumită Salle Garnier, situată în vestul clădirii, a fost făcută, în februarie 1879, cu opereta Le Chevalier Gaston, de compozitorul Robert Planquette.
Aşadar, aici, în Salle Garnier, a avut loc concertul de Crăciun, în program fiind arii din Oratoriul „Creaţia” a lui Haynd, Church Sonatas ale lui Wolfgang Amadeus Mozart şi câteva sonate de G. Verdi şi Beethoven, dedicate acestor zile pline de spiritualitate ale Crăciunului, credinţei şi speranţei. Alese cu grijă pentru a evidenţa spiritul Crăciunului, aşa cum l-au trăit compozitorii vremurilor trecute, piesele muzicale interpretate orchestra operei au reuşit să impresioneze asistenţa, formată, în marea majoritate, din cavaleri şi familiile lor, buni cunoscători ai muzicii clasice. Prestaţia orchestrei a fost, astfel, deosebită, impresionantă prin autenticitatea şi sentimentele transmise publicului.
Concertul a fost şi a rămas în amintirea participanţilor, un moment de valori morale, artă şi cultură de referinţă în viaţa spirituală a cavalerismului templier din Principat.

*
Rememorând acele zile şi activităţile cavalereşti organizate de templierii de Monaco, am realizat faptul că fiecare din aceste activităţi, momente distincte în suita festivităţilor de sărbătorire a Crăciunului, au fost componente ale vieţii lor spirituale, . şi au avut câte un mesaj propriu transmis participanţilor şi nu numai: spiritul templier, templarismul ca un curent spiritual, are o istorie proprie, strâns legată de credinţa creştină şi cu valori morale proprii Iar templierii sunt creatorii şi beneficiarii multora din creaţiile artistice, literare, muzicale, etc. Şi ne-am bucurat că am avut privilegiul de a cunoaşte şi o altă modalitate de manifestare a vieţii spirituale cavalereşti.

Notă:
În orice eseu, ficţiune sau realitate, importat este faptul că spiritul are acele valori şi virtuţi conform nivelului său de evoluţie.

Copyright©2016.Todos los derechos pertenecen al autor Michael Riche-Villmont

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *