Copyright text 2023 Autor Michael Riche-Villmont
Foto imagine reprezentativa Wikipedia. La data de 11 iunie 1798, cavalerii Ordinului Suveran de Malta – Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Sovrano Militare Ordine Ospedaliero di San Giovanni di Gerusalemme di Rodi e di Malta) au pierdut ultima lor bătălie militară în favoarea Republicii Franceze, după 268 de ani de stăpânire a Insulei Malta, semnându-se tratatul de capitulare la bordul navei amiral a flotei consulului Napoleon Bonaparte, “Orient”.
Foto Credit: Pixabay
Din partea Ordinului Suveran al cavalerilor de Malta, tratatul a fost semnat de către marele maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim[1] , iar din partea franceză, de Napoleon Bonaparte.
Semnarea tratatului de capitulare , în acea zi nefericită pentru cavaleri, a avut consecinţe greu de anticipat de protagonişti: Adunarea Constituantă republicană franceză şi Napoleon, pe de o parte şi marele maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, pe de altă parte.
Partea franceză, care era principala beneficiară a neutralităţii Maltei prin ponderea ei (65%-70%) în comertul vestic maltez, urmărea de mai bine de opt ani anexarea Arthipelagului Maltez, în contextul expansiunii teritoriale franceze. Ori, anexându-şi Malta, a deschis drum regatului Marii Britanii spre o stăpânire de lungă durată a arhipelagului, începând cu 5 sept 1800.
(By GOTTFRIED BAUMANN Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=25492580 Capitularea Insulei Malta, 1798)
Ordinul Suveran de Malta, semnând capitularea, a pierdut nu numai cea mai importantă luptă militară, ci însăşi totala sa importanţă militară şi unul din scopurile existenţei sale. Ne reamintim că ordinul exista, cu cartierul general în Malta, din 1530, având ca misiuni: – oprirea expansiunii otomane în Mediterana, protejând astfel lumea creştină şi interesele acesteia, în principal, – precum şi un scop umanitar-sanitar. Dispărând scopul militar (declinul imperiului otoman), locaţia ordinului în Malta nu-şi mai avea justificare, cel puţin militar-strategică şi geopolitică. Şi nu numai militară…Acest lucru însemna punerea în discuţie a viitorului ordinului, care nu dispunea de surse proprii de finanţare. Iar declinul a început din acea zi.
Contextul militar şi geopolitic în ultima jumătate a secolului XVIII şi, în special în ultimul deceniu al secolului 18 era complex, deosebit de ceea ce fusese în secolele anterioare.
După 1730, declinul[2] Imperiului otoman[3] s-a accentuat, datorită luptelor înterne şi impunerii trupelor de ieniceri în luarea deciziileor politice în Imperiu. Teritoriile din nordul, sudul şi estul imperiului au fost pierdute (Principatele Dunărene şi Crimeea, după războiul ruso-turc (1735-1739), apoi Persia a cucerit Armenia, Georgia şi Bagdadul. În acest fel şi-a pierdut statutul de putere maritimă în Mediterana, influenţa militară imperiului Otoman în zonă fiind nesemnificativă.
În schimb, sub aspect economic, Malta a devenit în punc important de tranzit în comerţul dintre ţările vestice şi orient, ponderea de 65% din comerţul maltez având-l Franţa.
Relativa acalmie militară din Mediterana a determinat diminuarea interesului conducerii ordinului de Malta pentru modernizarea armamentului şi întărirea sistemului de apărare a insulei, inclusiv de pregătire a trupei. Situaţia externă, dar , mai ales, lipsa finanţării ordinului de către statele creştine şi creşterea datoriilor, au favorizat şi tensiunile din interiorul ordinului între demnitari de diferite naţionalităţi şi interesele lor personale, de multe ori vizibile. În 1754, ordinul a pierdut suveranitatea asupra insulei în favoarea Regatului Siciliei, ceea ce adus la o pierdere a prestigiului în Europa.
Un rol important l-a avut şi revolta populaţiei împotriva stăpânirii ordinului asupra insulei, revoltă începută în zilele debarcării franceze.
Poate un rol şi mai important în slăbirea moralului combative al trupei l-a jucat existenţa unei cutume vechi, prevăzută şi în constituţia ordinului, aceea că membrii ordinului nu puteau lupta împotriva unei armate creştine. Prevedere de care s-au prevalat cei douăsute şaizeci de cavaleri francezi încă din 6 iunie, când flota franceză se îndrepta spre arhipelagul Malta.
Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1931182
Nu în ultimul rând, personalitatea cavalerului Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, mare maestru din 1797, a avut o influenţă negativă asupra evenimentelor din anul 1798. Lipsa experienţei militare, un spirit organizatoric de nivel mediu, ca şi o viziune strategică şi politică deficitară, au dus la o anumită demobilizare morală a celor 7.000 de combatanţi, cavaleri şi soldaţi.
De la vârsta de 14 ani, a fost scutierul marelui maestru Pinto da Fonseca, timp de doi ani, după care , cu dispensie de vârstă a fost ridicat la rangul de cavaler şi a urmat o carieră administrativă şi diplomatică. Fiind rupt de viaţa concretă de luptător, de cunoştinţe elementare de strategie militara de apărare şi de tehnică şi tactică, defensivă, Ferdinand von Hompesch nu a putut gestiona situaţia creată de atacul flotei franceze. Lucru surprinzător, cunoscut fiind spiritual războinic al vechii populaţii germanice şi a nobilimii germane. Iar el provenea din rândul marii nobilimi germane. De fapt, el a fost primul mare maestru de origine germană, ceea ce a accentuat reproşurile ulterioare la adresa lui, poate nemeritate, dar cu încărcătură politică.
Putem concluziona că, în condiţiile geopolitice şi militare din Europa acelui deceniu 1790-1800, soarta Arhipelagului Malez şi a Ordinului de Malta, foarte complicată, a fost decisă de evoluţia intereselor marilor puteri din zona Mediteraniană, ca o consecinţă a evoluţiei istorice continentale.
Succesiunea faptelor[4] care au dus la capitularea[5] Ordinului în faţa lui Napoleon Bonaparte.
Dorinţa Republicii de a anexa Arhipelagul Malta s-a manifestat deschis şi explicit încă din 11 august 1790, când în Adunarea Constituantă s-a discutat despre ocuparea insulelor, dar starea armatei republicane nu permitea acest lucru. La opoziţia conducerii ordinului, Mare maestru fiind Emmanuel de Rohan-Polduc, materializată printr-o scrisoare de protest în 1792, guvernul Franţei revoluţionare a răspuns nejustificat de agresiv prin sechestrarea bunurilor pe care Ordinul le deţinea în Franţa. Un an mai târziu, în 1793, flota franceză s-a apropiat de Malta în scop de intimidare, dar nu a atacat-o, evitând astfel un conflict cu Regatul celor două Sicilii, protector de facto al insulelor Malteze.
Foto Credit: Pixabay
Ocazia de a ataca Arhipelagul Maltez s-a ivit în anul 1798, când flota franceză s-a îndreptat spre Egipt cu scopul de a-l ocupa. În ziua de 6 iunie, prima navă de recunoaştere s-a apropiat de Malta, iar trei zile mai târziu, a ajuns în faţa insulei întreaga flotă, la bordul navei amiral , „Orient”, fiind Napoleon Bonaparte.
Comandamentul flotei franceze a cerut marelui maestru permisiunea ca o parte din flotă să intre în port pentru aprovizionare cu apă, dar Ferdinand von Hompesch zu Bolheim a refuzat accesul a mai mult de patru nave odată. Urmare a refuzului de acces în port, la 10 iunie 1798, cca. 29-30.000 soldaţi francezi a debarcat în mai multe puncte pe Insula Malta şi, după o foarte slabă rezistenţă, cavalerii şi soldaţii Ordinului s-au retras, depunând armele. Concomitent, din 6 iunie, localnicii din arhipelag au declanşat o revoltă împotriva cavalerilor de Malta, solicitând intervenţia Regatului Siciliei, care deţinea suveranitatea asupra Maltei, din 1794.
În această situaţie, a doua zi, în 11 iunie 1798, la insistenţele lui Napolean, s-a semnat tratatul de capitulare a Ordinului de Malta. Ulterior, marele maestru a precizat că toate clauzele tratatului au fost scrise la dictarea lui Napoleon, iar el, marele maestru, a fost obligat să semneze tratatul. Deşi, lui Ferdinand von Hompesch zu Bolheim I s-a promis o indemnizaţie anuală substanţială şi o mare despăgubire înainte de capitulare, el a susţinut că doar ameninţarea şi presiunea asupra lui l-au determinat să semneze tratatul.
Foto Credit: Pixabay
În 12 iunie, membrii Ordinului au fost expulzaţi din Arhipelag, aceştia părăsind garnizoanele până în 14 iunie. Marele maestru a plecat din insulă în data de 18 iunie, cu destinaţia Trieste, unde şi-a stabilit cartierul general. Analizând situaţia cu mai mult calm, şi-a dat seama că Ordinul a fost lăsat singur în faţa forţei flotei napoleoniene de către toate statele occidentale, deşi membrii Ordinului au luptat 2 secole pentru apărarea acestor state împotriva expansiunii otomane. În 12 octombrie 1798, el a trimis o scrisoare de protest tuturor statelor occidentale, denunţând preluarea prin forţă de către Franţa repubblicană a Maltei. Fără nici un rezultat, însă. Dezamăgit de guvernele occidentale, după un an, la 6 iunie 1799 a trimis o scrisoare de abdicare ţarului Rusiei, Paul I, prin care îl desemna ca successor în funcţia de mare maestru al ordinului şi în rangul de Prinţ al Ordinului Suveran de Malta.
Peste doi ani, în mai 1801, a redactat o scrisoare de negare a abdicării, precizând că scrisoarea din 6 iunie 1799 a fost redactată şi semnată la presiunea guvernelor marilor puteri şi că scrisoarea de abdicare nu a fost prezentată niciodată Sanctităţii Sale, conform dreptului canonic . Deci, abdicarea era nulă. Demersurile sale au rămas fără rezultat, ţarul Paul I fiind ales ca cel de-al 72 maestru al ordinului.
Ocuparea Arhipelagului Maltez de către francezi nu a fost de lungă durată. După doi ani, locuitorii arhipelagului se revoltă, din nou, de data aceasta împotriva stăpânirii franceze şi cer ajutor Regatului celor două Sicilii. Ca urmare, la cererea Regatului , flota engleză, comandată de amiralul Nelson, atacă insula Malta şi-i învinge pe francezi. În septembrie 1800, Napoleon Bonaparte cedează către englezi suveranitatea asupra Maltei, iar în martie 1802, prin Tratatul de la Amiens, partea engleză se obliga să restituie Insula Malta Ordinului, lucru care nu s-a realizat niciodată. Din contră, în 1814 s-a statuat că Arhipelagul Maltez devine colonie engleză, stare perpetuată până la obţinerea independenţei, în 1964
Epopeea, însă, nu s-a încheiat. În baza unui acord cu guvernul maltez, Ordinul Suveran de Malta a obţinut dreptul de folosinţă exclusivă asupra unor imobile din insulă. …“OSM a semnat cu Republica Malta, la 21 iunie 1991, un acord privind folosirea exclusivă pe o perioada de 50 de ani a Bisericii Sant’Anna şi a Fortului Sant’Angelo din Insula Malta. Prin acest acord, OSM marchează revenirea cavalerilor de Malta în insula care le adusese un prestigiu enorm pe calea apărării credinţei în Marea Mediterană (Fortul a aparţinut cavalerilor de Malta între anii 1530 şi 1798, anul ocupării insulei de Napoleon). La 5 decembrie 1998, un nou acord semnat de ambele părţi extindea folosirea exclusivă de către OSM a Fortului Sant’Angelo pentru o perioadă de 99 de ani, în regim de extrateritorialitate. Acordul prevede inclusiv posibilitatea menţinerii în Fort a unei unităţi de gardă şi securitate echipată în uniformele OSM. În Fort se desfăşoară în prezent activităţi cu caracter cultural-istoric”…[6]
Copyright 2023 Autor Michael Riche-Villmont
[1] https://de.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_von_Hompesch_zu_Bolheim#Leben
[2] https://fr.wikipedia.org/wiki/Empire_ottoman
[3] Caroline Finkel, Osman’s Dream : The Story of the Ottoman Empire, 1300–1923, Basic Books, 2005, 660 p. (ISBN 978-0-465-02396-7), p. 2 et 7.
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/French_invasion_of_Malta
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_von_Hompesch_zu_Bolheim
[6] MAE http://www.mae.ro/node/8304
Lasă un răspuns