Cavalerii templieri- scurtă istorie a misteriosului ordin cavaleresc

Clarificări istorice:   ipoteza desfășurării, în epocă, a ritualului de confirmare a înființării ordinului cavaleresc al templului şi a Edictului Regal (edict testamentar şi de confirmare a înfiinţării Ordinului cavaleresc) VEZI AICI :      https://www.michaelvillmont.eu/ro/infiintarea-ordinului-cavalerilor-templieri-2/

(Foto reprezentativa credit Pixapay).Fragment din „Cuvânt înainte” la lucrarea-culegere de eseuri „Cavaleri şi ordine cavalereşti”, ed.2022
        …”În cele două secole de existenţă, ordinul cavalerilor templieri, 1118-1312, ca entitate organizatorică, dar şi ca o comunitate militaro-religioasă, şi-a organizat şi desfăşurat o vastă, profundă şi complexă doctrină proprie. Bazată pe credinţa creştină, pe regulile stricte ale doctrinei cisterciene de sorginte augustină şi pe statutul propriu, cunoscut drept Carta Latina, întocmit de Saint Bernard de Clairvaux , doctrina templieră avea o notă distinctă, specifică în raport cu doctrinele celorlalte ordine cavalereşti medievale. Acest lucru se datorează mai multor factori, printre care şi preluarea unor teze din religia chatară ( acceptarea sacrificiului suprem, moartea, ca o cale de elevare spirituală spre paradisul divin), a unor aspecte din ştiinţele ezoterice ale vremii, a unor teme din religia Bisericii Gnostice şi a unor elemente de ritual din magia orientală.
           Toate aceste elemente constitutive ale doctrinei templiere, armonizate într-o adevărată cultură proprie, s-au transformat în scurt timp de la înfiinţarea ordinului, în anul 1118 , într-o complexă viaţă spirituală şi militară, cunoscută, ca spiritul templier, respectiv un ansamblu de cunoştinţe, credinţe, ritualuri, sentimente şi trăiri personale şi colective. O asemenea viaţă spirituală, complexă şi profundă, pe baza valorilor spirituale creştine şi militaro-nobiliare (o bună educaţie, loialitate, credinţă, vitejie, curaj, nobleţe, compasiune, apărarea celor în nevoie, etc.) şi pe principiile obedienţei, castităţii şi sărăciei, nu putea fi trăită decât în evul mediu şi în cadrul comunităţilor templiere.
           După desfiinţarea ordinului templier de către Papa Clement V, în anul 1312, ordinul a continuat să existe, în diverse forme: în Scoţia, ca ordin templier; în Franţa, clandestin, în mănăstiri cistercine, o perioadă de timp şi în cadrul masoneriei începând cu secolul 15; în Spania, în cadrul ordinului de Montesa; în Portugalia, în cadrul ordinului lui Cristos, etc. Nobilii care au continuat tradiţiile templiere, secole la rând, au preluat şi transmis, din generaţie în generaţie, spiritul templier, cu valorile lui intrisece, adaptate la vremurile în care au trăit, până în zilele noastre.
        Astăzi, spiritul templier se regăseşte la urmaşii nobililor medievali, ai familiilor marilor intelectuali, artişti, compozitori, etc., elita nobiliară şi cea intelectuală înnobilată, europeană, toţi creatori de frumos. Membrii familiilor nobiliare, cu pregătirea şi înalta lor educaţie, discreţi, în cadrul cluburilor lor exclusiviste, mai puţin cunoscute public, păstrează tradiţia nobleţei spirituale, a adevăratului spirit cavaleresc aristocrat modern, însă păstrătoare a vechilor valori spirituale ale strămoşilor şi părinţilor lor. Mulţi ar fi uimiţi dacă ar cunoaşte că aceste cluburi cavalereşti nobiliare organizează, cu discreţie, marile manifestări internaţionale de artă, cultură, muzică clasică, concursuri literare, turnee sportive (yaht, golf, tenis, etc).
          În acelaşi timp, Asociaţii non profit (ONG) private, care funcţionează sub denumiri de Ordine templiere (cel mai adesea sub vechea denumire de „Ordinul sărmanilor cavaleri ai lui Cristos şi ai Templului din Ierusalim” (cu variaţiuni), menţin în atenţia publică elemente de istorie, ritualistică, simbolistică templieră, mai mult sau mai puţin atestate istoric, dar cu destulă ficţiune. Acest fapt menţine interesul faţă de misterele şi legendele templiere, preluate şi de alte asociaţii „ezoterice, iniţiatice”, cum ar fi masoneria. Despre influenţa doctrinei templiere asupra masoneriei am făcut menţiuni într-o lucrare separată.
          Aşadar, din fericire, spiritul templier, tradiţional, devine tot mai răspândit prin aceste asociaţii, cavalerismul şi tradiţia cavaleresacă fiind un mod de păstrare a verticalităţii umane, a respectului faţă de cavaleri şi nobleţe.

        Consolidarea tradiționalismului și creșterea preocupării oamenilor pentru spiritualitate, în general și spiritualitatea cavalerească, în particular, are cauze obiective, social-morale, pe care nu le analizăm aici, dar existența acestui fenomen, salutară în esență, presupune existența unor unor căi de cunoaștere. Demersul nostru  de a publica o culegere de eseuri și articole privind aspecte inedite ale spiritualității cavalerești  medievale, are ca scop punerea la dispoziția celor interesați de materiale de studiu, poate alternative și a crea o bază de discuții pe subiect.

Toate eseurile  aduc  clarificări asupra unor elemente necunoscute, sau controversate din istoria, simbolistica și spiritualitatea unor cunoscute ordine cavalerești și personalități istorice medievale, cu relevanță în istoria Peninsulei Iberice, dar și momente din activitatea spirituală cavalerească actuală a cavalerismului spaniol, prezentarea unor sărbători cu totul deosebite, a unor obiective istorice spaniole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *