TURCOPOLES
Mercenarii au fost semnalați din cele mai vechi timpuri, ei fiind parte a oricărei confruntări armate în întreaga istorie. Mercenarul este acel luptător care se angajează , contra unei sume de bani/sau alte bunuri, să acționeze/să lupte sub un drapel străin (într-o formațiune militară străină).
Imperiul roman, de axemplu, avea legiuni întregi de mercenari angajați din cele mai îndepărtate locuri din Europa, Africa de nord și Orient.
Evul mediu, caracterizat prin permanente confruntări militare, a cunoscut o amplificare a mercenarismului, luptătorii străini angajați pe bani au devenit o forță militară importantă prin organizarea în detașamente și unități distincte, constituite în cadrul marilor armate regale. În privința mercenarilor, credința și religia lor conta mai puțin în fața angajatorilor, cele mai importante aspecte fiind pregătirea și capacitatea lor militară și loialitatea față de angajator.
Din categoria mercenarilor au făcut parte și luptătorii cunoscuți sub numele de turcopoli, apăruți în evul mediu timpuriu în Orientul Apropiat. Wikipedia, Enciclopedia liberă descrie noțiunea de turcopoles ca fiind preluată din limba greacă, cu semnificația[1] de „tineri turci” sau „copii de turci” care luptau cu simbrie, ca auxiliari în armata imperiului bizantin. Organizați în detașamente de arcași pedeștrii sau cavalerie ușoară, sub comanda propriilor comandanți , dar sub conducere bizantină, ei luptau impotriva dușmanilor imperiului bizantin, chiar și împotriva turcilor selgiucizi.
Turcopolii proveneau din rândul familiilor mixte și din rândul populației turce și arabe din orient, creștini sau musulmani. Uniformele pe care le purtau turcopolii erau cele turce/arabe, ușoare, fabricate din țesături și piele de animal rezistente la atacuri cu arme albe, iar ca dotare militară, aveau propriile arme tradiționale locului din care proveneau. Cei din cavaleria ușoară, aveau proprii cai, mici, arabi, rapizi și rezistenți la condițiile deșertice și semideșertice.
Fiind foarte buni luptători, turcopolii au fost angajați în armata Regatului Ierusalimului și a comitatelor creștine din orient, dar și în ordinele cavalerești militare, ca forță auxiliară, nefiind membrii ai ordinelor. Cele două ordine militar-religioase, ordinul cavalerilor templieri/Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici și ordinul suveran al cavalerilor de Malta[2]/Ordo Militiae S. Johannis Baptistae Hospitalis Hierosolimitani/sau Sovrano Militare Ordine Ospedaliero di San Giovanni di Gerusalemme di Rodi e di Malta, aveau o structura și ierarhie militară asemănătoare, cu o formațiune militară auxiliară puternică formată din turcopoli. Ierarhia militară a celor două ordine era formată din cavaleri de diferite ranguri și demnități, proveniți din rândul nobililor sau din rândul celor mai buni luptători liberi înobilați de marele maestru (mare nobil suveran); din sergenți, proveniți din rândul militarilor și din capelani, proveniți din mediul ecleziastic. În afara membrilor ordinului, la lupte participa și forța auxiliară a turcopolilor angajați cu soldă, comandați de un cavaler turcopolier.
Detașamentele[3] auxiliare turcopoliere, pedeștrii, arcași și cavalerie ușoară, acționau în teatrele de operațiuni din orient/Țara Sfântă și în Peninsula Iberică, sub steagurile ordinelor cavaleresti, împotriva armatelor musulmane. Turcopolierii erau cazați în spații separate de cele ale membrilor ordinului, nu purtau uniformele ordinului și erau tratați ca simplii angajați, statutul lor având prevederi specifice militarilor laici, dar obligați la obediență și moderație.
Turcopolii au fost angajați în ordinul cavalerilor templieri până la desființarea ordinului, 1312, iar în ordinul cavalerilor de Malta, până la plecarea acestora din Insula Malta. Din diferite surse istorice, se paote aprecia că fiecare din cele două ordine cavalerești nu aveau în permanență în jur de 1500-2000 de turcopoli, însă prin pregătirea și curajul lor, aceștia erau la fel de temuți ca și membrii ordinului.
Detașamente mici de turcopoli au fost folosite deseori de către cavalerii templieri și de ioaniți pentru acțiuni de diversiune și de spionaj, cu succese remarcabile, în spatele liniilor dușmane, aproape în toate marile bătălii din Țara Sfîntă.
Detașamente de mercenari organizați după modelul turcopoli au fost folosite în secolul 13 și de cavalerii crucii negre, cavalerii teutoni, în nordul și estul Europei.
[1] https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803105058363
[2] Whitworth Porter: History of the Knights of Malta, or The Order of the Hospital of St John of Jerusalem,
[3] Alain Foley: „Paid Troops in the Service of the Military Orders during the Twelfth and Thirteenth Centuries”. The Crusader World
Lasă un răspuns