Eseul se regăsește în lucrarea „Cavalerii şi ordine cavalereşti, spiritualitate si simbolistica”
Eseu Cavalerii medievali și francmasoneria
( Istorie și simbolistică)
Copyright© 2018 autorul Michael Riche-Villmont. Originalul în limba spaniolă. |
… Misterele vechilor cavaleri templieri și secretele francmasoneriei, amplificate de câteva elemente comune dezvăluite publicului, au dus la nenumărate speculații privind izvoarele templiere ale francmasoneriei speculative. Speculații amplificate și de dispariția inexplicabilă a cavalerilor templieri din Regatul Franței și din Anglia, în anul 1307, când papa Clement al 5-lea a ordunat arestarea acestora. Insă dincolo de speculații, nu putem omite câteva aspecte, elemente și simboluri comune ale celor două organizații, simboluri definitorii pentru fiecare din ele, în parte. Francmasoneria, ca ordin inițiatic, ezoteric, școală de educație morală și spirituală, așa cum o consideră francmasonii, și-a creat un ansamblu propriu de cunoștințe, bazat pe cele șapte arte antice și un sistem de ritualuri, simboluri, legende, alegorii, dezvoltat de-a lungul istoriei. Acest sistem, început în Epoca Luminilor (Iluminismul), secolele 16-18, a preluat și elemente din istoria și simbolismul cavalerilor templieri, adaptate specificului francmason. De ce a preluat de la cavalerii templieri? Există explicații pertinente, credibile.
Ordinul cavalerilor templieri, ordin religios, militar, cu caracter nobiliar, a fost înființat în anul 1118, în Ierusalim, de nouă cavaleri cruciați, pe muntele Templului. Acolo era un loc sfințit, unde fusese ridicat, cu patru milenii în urmă, Templul lui Solomon. Constructie magnifică în epocă, Templul a fost ridicat de regele Solomon, ajutat de maestrul constructor și arhitect Hiram Abiff și de regele Hiram al Tirului, ca loc de rugăciune, dedicat Domnului, creatorul universului. Templul era o realizare impresionantă, ce etala perfecțiunea artei arhitecturale și măiestria constructorilor, contribuind la dezvoltarea stilurilor de arhitectură și a geometriei sacre.
Templierii au preluat[2] de la preoții creștini și din religia iudaică întreaga simbolistică, semnificația și spiritualitatea Templului lui Solomon, odată cu numele Cavalerii Săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon,din Ierusalim.
În anul 1127, călugărul Bernard de Clairvaux, conducător al ordinului monanahal Cistercian, a întocmit statutul ordinului templier, cunoscut sub denumirea de Carta Latina, pe baza căruia ordinul cavaleresc a fost recunoscut de legatul papal, la Troyes, în 1129, iar în 1139, papa Inocențiu al II-lea a luat ordinul sub protecția sa, cu multuiple privilegii. Dar îndrumătorul și sprijinitorul ordinul templier a devenit, pentru tot restul vieții sale, Bernard de Clairvaux, regulile monahale de viață ale călugărilor cistercieni devenind reguli de viață ale cavalerilor templieri (sărăcie, obediență, castitate). După moartea călugărului Bernard, în 1153, ordinul cistercian a continuat să sprijine ordinul templier, ocrotindu-i pe cavaleri și după 1307, când papa Clement al V a dispus arestarea membrilor ordinului cavaleresc.
Influența ordinului monahal cistercian asupra ordinului templier s-a manifestat pe toate planurile, moral, spiritual, material, inclusiv în domeniul construcțiilor, al edificării de forturi de apărare, castele și biserici, transformându-i pe templieri în constructori de elită. Acest lucru a fost posibil deoarece călugării cistercieni erau ei înșiși constructori de elită.
– Citez, așa cum îmi amintesc, din una din lucrările dumneavoastră, maestre Michael., a continuat profesorul Ernesto.
„… Concepţia lui Bernard de Clairvaux despre asceză, moderaţie şi simplitate şi-a spus cuvântul şi în stilul arhitectural al construcţiilor cisterciene, biserici, mănăstiri, ansambluri religioase sau administrative.[3][4][5] Putem remarca astfel, că stilul arhitectural trebuia să asigure construcţiilor cisterciene soliditate, rezistenţă şi austeritate, evitând ornamentele artistice inutile, care puteau distrage atenţia călugărilor de la asceză şi umilinţă…. Până la apariţia Ordinului Cistercian şi în perioada de început a acestuia, toate construcţiile, inclusiv cele religioase erau ridicate în stilul roman, preluat de la vechii arhitecţi romani şi gildele lor profesionale de constructori, stil caracterizat prin elemente circulare şi arcade semicirculare. [6]
Noul stil cistercian a făcut trecerea de la stilul romanic la cel gotic, caracterizat prin arcade înalte, în arc de cerc, având ferestre luminoase, care lăsau să pătrundă lumina în interiorul clădirilor.
Poate aşa se explică şi existenţa, în cadrul aşezămintelor monahale cisterciene, a unor dezvoltate ateliere şi echipe de lucrători pietrari, zidari, lemnari şi, ca nouă calificare, fierari, cu mici topitorii şi forje. Aceste echipe de constructori beneficiau de aprecierea comunităţilor şi au primit privilegii, având o relativă stabilitate, deoarece construcţia unul ansamblu religios putea dura şi zeci de ani. Secretele realizării construcțiilor erau bine păstrate în rândul acestor ateliere şi bresle profesionale, care foloseau simboluri şi ritualuri pentru a-şi proteja tainele meseriei. Rezultă faptul că, beneficiind de dezvoltarea arhitecturii laice, cu atât mai mult stilul gotic s-a dezvoltat în interiorul Ordinului Cistercian, stil care a răspuns exact cerinţelor Cartei Caritatis. Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că membrii ordinelor cavalereşti au fost nu numai luptători şi călugări, ci şi eminenţi constructori. Ei au ridicat nenumărate forturi de apărare, cetăţi şi castele, în special în ţinuturile orientale, la graniţele regatului Ierusalimului, dar şi în ţările creştine europene. Intermediarul răspândirii secretelor arhitecturii şi ale ştiinţelor construcţiei în interiorul ordinelor cavalereşti, liantul dintre cavaleri şi constructori, a fost ordinul cistercian, deţinătorul secretelor ştiinţelor religioase, spirituale, mistice şi, desigur, chiar ezoterice…
Această legătură să fie, oare, explicaţia dispariţiei subite a cavalerilor templieri francezi şi a tezaurelor acestora în 1312, când ordinul lor a fost desfiinţat în regatul Franţei? Ar trebui să schimbăm termenul de dispariţie cu cel de transformare a lor în călugări şi constructori privilegiaţi? ”
În această perioadă, secolul 14, constructorii privilegiați din Europa, organizați în asociații constituite pe criteriul profesiei (pietrari, zidari, lemnari,etc) și pe cel al edificiului de construit (la fiecare construcție: catedrală, biserică, castel, fort, etc erau una sau mai multe asociații de construcții numite ateliere, sau cabane, după locul unde se cazau și unde-și păstrau uneltele). Fiecare atelier, cabană avea sistemul propriu de cunoștințe pe care le păstrau și foloseau codificate, folosind simboluri preluate din natură sau din cele șapte științe liberale. Codificarea cunoștințelor meseriei se făcea în scop de protecție, pentru a nu fi furate de concurență, iar tinerii, la intrarea în meserie, treceau printr-un ritual de inițiere în tainele viitoarei lor meserii, devenind ucenici. Atelierele erau conduse de cei mai buni meseriași, maeștri, adevărați administratori ai șantierelor, care proveneau, de cele mai multe ori, din rândul călugărilor specializați în arhitectură și științele construcțiilor, ulterior constituid ei înșiși o categorie aparte, arhitecții.
Cavalerii templieri, nobili prin descendență, au conlucrat cu călugării arhitecți pentru construirea de comanderii, forturi, capele, castele, drumuri, astfel că au avut posibilitatea să devină constructori de elită, adevărați maeștri în mânuirea spadei și a planurilor arhitecturale. Ceea ce s-a și întâmplat, realizările lor, ca și cele ale cavalerilor ospitalieri (Ioaniți, de Malta) ruinele lor fiind foarte des întâlnite, astăzi, în toate țările europene și în Orientul Apropiat.
În epocă, respectiv secolele 14, 15, 16, perioadă a Renașterii, se dezvoltă științele, în special filozofia, reactualizând și reinventând vechile științe antice, ceea ce se remarcă și în rândul atelierelor de constructori și arhitecți. Aceștia realizează construcții monumentale, folosind stiluri arhitecturale noi, cum este stilul gotic. Cunoscută ca perioada francmasoneriei operative, epoca Renașterii face tranziția de la construcțiile materiale, realizarea uimitoarelor edificii (printre care marile catedrale europene Koln, Strasburg, Bruxeles, Milano, etc), la activitatea subtilă, spirituală, de construire a unui nou spirit uman, liber, inventiv, deschis progresului. Începea perioada preindustrială și industrială, cu muncitori liberi și burghezi bogați, purtători ai progresului industrial. Este și perioada pregătitoare pentru transformarea francmasoneriei operative, în francmasoneria speculativă, care se consideră școală spirituală, inițiatică, ezoterică și simbolică, ce are la bază cele șapte științe liberale. Scopul ei era tocmai acela de a dezvolta spiritul uman pentru noua eră industrială. Apariția francmasoneriei speculative este considerată de către francmasoni ca fiind anul 1717, când s-a constituit marea lojă a Angliei, din patru loje londoneze. Data este doar calendaristică deoarece apariția și consolidarea francmasoneriei speculative a durat întreg secolul 17 și începutul secolului 18, proces de durată și cu multe frământări interne. Se impunea fundamentarea unei istorii și doctrine proprii, a unui sistem simbolistic și ritualistic unificat, lucruri greu de realizat. Se manifestau contradicții între francmasoni cu nivel de educație diferit, între oameni din popor, burghezi și cei cu origini nobile, între englezi, irlandezi și scoțieni, etc. Un prim pas de stabilire a unor reguli masonice unitare l-a constituit publicarea de către dr. teolog James Anderson în 1723, a Constituțiilor[7] masonice, primul cod de reguli recunoscut și respectat și astăzi de majoritatea francmasonilor.
Concomitent, au fost înființate mari loje în aproape toate statele europene și peste ocean, în unele state chiar mai multe mari loje și mari oriente. Francmasoneria se dezvolta permanent și se consolida doctrinar, spiritual și simbolistic….
…………………………….
-Aveți dreptate în privința lui Ramsay. Foarte important în istoria relației dintre vechile ordine cavalerești și francmasonerie este discursul ținut de baronul Andrew Michael Ramsay[8], în 1737, în Paris, la întrunirea Marii Loje Franceze:” Discursul pronunțat la recepția francmasonilor de către domnul de Ramsay, Marele Orator al Ordinului [9]„. În discursul său, baronul Ramsay, el însuși cavaler al Ordinului Sf. Lazăr, susținea că francmasoneria are, printre alți ascendenți și cavalerii cruciați din prima cruciadă creștină (1096-1099), cruciadă care a avut drept consecință eliberarea Orașului Sfânt și înființarea Regatului Latin al Ierusalimului. El se baza pe așa zisele date istorice obținute în baza relațiilor de rudenie cu ducele de Bouillon, unul din conducătorii cruciați. Baronul Ramsay a făcut doar o trimitere indirectă la cavalerii ospitalieri, dar majoritatea istoricilor francmasoni au susținut că el s-a referit la templieri, ordin desființat de papalitate în 1312 și reînființat în anul 1804, de doctorul Bernard Fabre Palaprat sub numele de Ordinul Templului, pe baza documentului Carta Larmenius, sau Carta Transmissionis[10]
Noul ordin, modern, autointitulat ordin cavaleresc templier, nu provenea din vechiul ordin cavaleresc al nobilului Hugues de Payens, era o asociație de oameni proveniți din popor, nu avea caracter nobiliar, dar acest lucru nu constituia un impediment.
Discursul lui Ramsay a avut un mare impact asupra francmasonilor din toate țările. A atras atenția francmasonilor asupra ordinelor cavalerești, în special asupra ordinelor cavalerești templiere moderne, ca spațiu nobiliar unde pot întâlni vechile tradiții. Astfel că o parte dintre francmasoni s-au înscris în ordinele cavalerești moderne, care au fost înființate în diverse state europene.
Era perioada în care, în francmasonerie, tocmai se fundamentau și unificau elementele de ritual, introducerea gradului de maestru mason, apariția legendei hiramice, etc, ceea ce însemna preluarea unor elemente vechi cavalerești în doctrina masonică. Acestea le voi detalia mai târziu.
În urma neînțelegerilor dintre francmasonii nobili englezi și cei din mica burghezie irlandeză, în 1738 s-a produs prima schismă, care a ținut până în 1813. Disidenții au înființat o alta mare lojă, iar din 1753 aceasta a adoptat ritul de York, în care erau acordate și grade cavalerești. Astfel s-a constituit un ordin masonic cavaleresc.
În anul 1751, baronul prusac Karl Gotthelf von Hund[11] a înființat Ordinul[12] masonic de strictă observanță, o mare lojă care cuprindea atât grade masonice, cât și grade cavalerești/templiere. Baronul von Hund a susținut că înființarea ordinului s-a făcut pe baza statutului și ritualului templier pe care l-a primit de la marele maestru al unui ordin templier francez, reînființat în 1743.
Spre deosebire de francmasonerie, vechile ordine cavalerești au apărut și au avut fiecare din ele o evoluție organizată, cu scopuri precise, recunoscute și încurajate de Vatican, reglementate de Dreptul Canonic. Aveau o dogmă, ritualistică, ezoterism proprii, ceea ce le conferea o mare valoare în ochii noilor francmasoni.
Cercetătorii francmasoni au remarcat faptul că Marile loje masonice au fost înființate în baza propriilor constituții, reglementate de legile comune, iar membrii lor aveau pregătire și educație diferită, mentalități și interese personale divergente, de cele mai multe ori. Astfel se explică neînțelegerile interne, în epocă, și perioada lungă de timp pentru unificarea ritualurilor și a simbolisticii.
După arestarea unora dintre templieri în 1307 și desființarea ordinului de către Vatican, în 1312, cavalerii templieri și spiritul templier nu au dispărut, dimpotrivă, se cunoaște modul în care s-a asigurat continuitatea acestui spirit nobiliar. Membrii ordinului templier din prioratele iberice au fost transferați în noile ordine cavalerești special constituite pentru ei: Ordinul de Montesa în Regatul Aragon și Ordinul Militar al lui Hristos, în Regatul Portugaliei. Templierii din regatul Franței s-au refugiat în Provence (care aparținea Regatului de Aragon), în Anglia și Scoția, evitând arestarea. Așadar, ordinul cavalerilor templieri, așa cum era el cunoscut, apreciat și protejat până în 1307, a dispărut, dar membrii lui și-au continuat activitatea militară sub alte drapele. Vechiul ordin templier înființat în 1118, a dispărut ca entitate, ca formă organizată de cavalerism medieval. Însă spiritul templier, la fel ca și multele mistere ce i-au însoțit existența, au continuat să existe, cel puțin datorită documentelor istorice, legendelor și faptelor lor de arme.
Vidul spiritual cavaleresc lăsat de templieri a fost speculat în nenumărate forme de asociațiile interesate, ordinele cavalerești moderne, nou înființate. Fiecare se consideră urmașii eroilor nobili medievali și și-au întocmit constituții și ritualuri adecvate, inspirate din ceea ce se cunoștea despre vechii templieri.
Francmasoneria însă a preluat doar elemnte de simbolism și spiritualitate, pe care le-a adaptat specificului activității ei. Și nu a fost un lucru rău, dimpotrivă….
… Pe scurt, acestea sunt gândurile mele despre cavalerii templieri și francmasonerie, și-a încheiat expunerea profesorul de Colla..
………………………….
*Simboluri masonice preluate de la ordinele cavalerești/templiere
Majoritatea cercetătorilor din domeniul simbolismului sunt de acord asupra unora din elementele de spiritualitate și simbolism templier ce au fost preluate de francmasoneria speculativă.
Sub aspect organizatoric:
- Cum am arătat mai sus, s-au înființat ordine francmasonice care conțin și o componentă cavalerească/templieră: Marea Lojă Scoţiană de Strictă Observanţă (templieră) și Ritul de York, care cuprinde trei Corpuri, corpul capitular sau ordinul masonilor arcului regal,corpul criptic sau ordinul masonilor criptici și corpuri cavalerești, creștine și militare. Acestea se consuideră a fi ordine cavalerești masonice, formate din francmasoni cu gradul de maestru.
- Alte mari loje sau ordine masonice au înființat grade masonice cu denumiri cavalerești, superioare gradului de maestru, ceea ce presupune că deținătorii lor posedă un nivel ridicat de cunoștințe ezoterice.
Sub aspect ritualistic.
Odată cu apariția francmasoneriei speculative, în 1717, a fost introdusă în ritualul masonic sabia, care a înlocuit uneltele constructorilor/masonilor operativi, creând o aparență cavalerească.
Sub aspect simbolistic:
– francmasoneria speculativă a preluat de la cavalerii templieri tema templului lui Solomon[13], pe care l-a adoptat ca simbol spiritual și rezultat al lucrărilor spirituale masonice;
– tema construirii templului lui Solomon, a fost transformată în lucrare spirituală de construire a unui templu spiritual al virtuților Divine, personajul principal fiind maestrul Hiram Abiff, iar activitatea și viața lui Hiram a fost ilustrată prin legenda hiramică a sacrificiului suprem și nemurirea sufletului. Astfel, Hiram a devenit protortipul, simbolul gradului de maestru. Construirea simbolică a prototipului omului iluminat spiritual, ( în contextul acelei perioade, a Epocii Luminate), a devenit esența spiritului francmasonic.
Acest lucru s-a produs și datorită discursului ținut de cavalerul Ramsay în 1737.
Complexitatea influențelor reciproce dintre ordinele cavalerești templiere moderne și francmasonerie rezultă și din faptul că multe persoane sunt atât membrii ai francmasoneriei, cât și ale ordinelor cavalerești, în diferite grade și demnități. Acest fapt determină apropierea simbolisticii, a ritualurilor, a acțiunilor spirituale și de binefacere dintre cele două forme de asociere spirituală, în scopul educării membrilor lor în spiritul binelui, al valorilor umane, pentru a deveni elite morale. Influența reciprocă a doctrinei și spiritualității templiere și a simbolisticii francmasonice este mult mai profundă, mai complexă, iar elementele prezentate exemplificativ nu fac altceva decât să arate evoluția și manifestarea universală a spiritualității umane, sub forme adecvate fiecărei epoci istorice.
Barcelona, iunie 2018
Autor Michael R. Villmont
Copyright© Originalul în limba spaniolă.
[1] Citește romanul „Miravet, misterul manuscrisului”, Michael R.Villmont, ed.2017, Editurile Amazon,Kobo, Barns&Noble
[2] Vezi romanul „Chemarea templului secret”, Michael R.Villmont, ed.2016, editurile Amazon, Barns&Noble, Goodreaders
[3] Wikipedia, Enciclopedia Libera
[4] Michaël Riche-Villmont, „Saint Bernard de Clairvaux şi Ordinele
Cavalereşti”, 2015, ed. Sf.Ierarh Nicolae.
[5] Hugh Chisholm, ed. 1911 în Encyclopaedia Britannica, ed 11, Cambridge University Press.
[6] René Huyghe, Larousse Encyclopedia of Byzantine and Medieval Art , Paul Hamlyn, 1958
[7] Wikipedia, Enciclopedia liberă
[8] ibidem
[9] Alain Bernheim, Ramsay și ses deux discursuri , pp7-11 Vie de Ramsay , Editions Télètes, 2011
[10] Michael R.Villmont, lucrarea Saint Bernard de Clairvaux și ordinele cavalerești, ed.2015 și Wikipedia.
[11] Wikipedia, Enciclopedia liberă
[12] Templul și loja, M. Baigent și R. Leigh, Arrow 1998
[13] Citește romanul „Chemarea templului secret”, autor Michael R.Villmont, ed.2016, editura Multimedia și Amazon
Lasă un răspuns