Varianta de bază în limba spaniolă. Copyright 2018, autor Michael Riche-Villmont
Călătoria cu avionul de la Barcelona spre Insula Malta, mi-a oferit posibilitatea de a reciti câteva lucruri interesante despre istoria arhipelagului Maltez, o istorie mai mult decât atractivă. Cunosc destul de bine istoria arhipelagului, am scris un roman despre minunata insulă Malta[1] şi despre Barcelona, dar ori de câte ori găsesc o lucrare nouă, un nou ghid despre Malta, le citesc cu plăcere. Mai ales că istoria arhipelagului şi istoria Ordinului cavalerilor de Malta se completează reciproc, o perioadă bună de timp, între anii 1530 şi 1798, arhipelagul fiind administrat de membrii binecunoscutului ordin cavaleresc.
Am recitit cu plăcere şi câteva pagini dintr-o lucrare despre istoria cavalerilor ospitalieri, istoria veche, de început a nobilului ordin, istorie făcută de Frère Gérard, pentru dezvoltarea spiritului umanitar al…oamenilor. Istorie interesantă, misterioasă, dar o istorie exemplară a umanitarismului.
Timpul a trecut foarte repede, sau aşa mi s-a părut mie şi am ajuns pe aeroportul Luqa, la 3 mile sud de La Valetta. Apoi, după un sfert de oră, intram în oraşul capitală a insulei şi a arhipelagului maltez, oraş de suflet al fiecărui purtător al crucii albe. Oraş ce poartă amprenta, vizibilă, evidentă a spiritului ospitalierilor, (ioaniţilor) Sfântului Ioan Botezătorul, comandaţi de cavalerul La Valetta. Forturile, bisericile, palatele, aleile strâmte, toate vechile construcţii reflectă modul de viaţă, materială şi spirituală a cavalerilor ospitalieri ai Frère Gérard L’Hoslitalier, viaţă modestă în ceea ce priveşte materialul, confortul şi elevată în ceea ce priveşte spiritualul. Toate construcţile au fost ridicate cu artă deosebită, pentru a le arăta urmaşilor lor înalta spiritualitate a cavalerilor ospitalieri, credinţa, loialitatea şi sacrificiul lor, virtuţi creştine devenite valori morale intriseci, necesare chiar şi vieţii moderne. Privind străzile oraşului, mă ateptam să apară cavaleri din fortul pe lângă care treceam în goana maşinii, din palatul marelui maestru, din Église Saint Jean Baptiste (Biserica St John), din oricare străduţă; cavaleri îmbrăcaţi cu vestitele şi simbolicele lor mantii negre cu cruce albă, mândrii şi orgolioşi de ceea ce au realizat ei, de întreaga lor istorie, de ceea ce au lăsat oamenilor, ca un adevărat testament pentru nobilii cavaleri de astăzi şi nu numai.
Această aşteptare m-a făcut să-mi reamintesc scopul venirii în Malta: comemorarea, ca în fiecare an, a plecării lui Frère Gérard la Domnul, în 13 septembrie 1120. Era o întrunire care aduna cavaleri ospitalieri din toată lumea, prilej de reflecţie, meditaţie, rememorare şi rugăciune pentru spiritul marelui şi primului maestru învăţător recunoscut al ospitalierilor şi pentru suflete tuturor ospitalierilor plecaţi în Împărăţia Divină.
Am venit la această comemorare la sugestia unui amic, care îmi citise cele două cărţi despre ordinul cavalerilor ospitalieri. Mi-a propus să vin, în Malta, ca istoric, pentru documentare, acesta fiind unul din cele mai bune locuri pentru cunoaşterea spiritului cavaleresc, a nobleţei şi spiritualităţii ospitalierilor, cavaleri de Malta. Comemorarea urma să aibă loc a doua zi, duminică dimineaţa, printr-o slujbă religioasă desfăşurată în Église Saint Jean Baptiste,(Biserica St John), astfel că aveam o zi la dispoziţie să vizitez oraşul ce purta numele marelui maestru La Valetta.
Cunosc oraşul şi insula, dar de fiecare dată găsesc, le fel ca toţi ceilalţi vizitatori, noi locuri, sau noi perspective ale construcţiilor şi ale zonei. Aici, istoria, trecutul şi prezentul sunt atât de armonios îmbinate, încât par un tot unitar, o îmbinare a epocilor istorice, a culturilor, a civilizaţiilor care crează o altă lume, în care trăieşti, în acelaşi timp, în evul mediu şi în prezent. Este o senzaţie stranie de experiment temporal, în care stilul medieval al construcţiilor, arta arhitecturală a ansamblurilor urbanistice, misterele pe care le intuieşti în fiecare edificiu, te fac să simţi, aproape fizic, trecerea dintr-o epocă istorică în alta.
Cu o astfel de impresie am ajuns la hotel şi am adormit cu gândul la La Valetta şi cavalerii lui, la eforturile de a continua să fie, aici, în Malta, gardienii lumii creştine. Răsplătiţi, de Napoleon şi revoluţia franceză, cu izgonirea din Malta. Ironie a istoriei!
Dimineaţă, am ajuns la cunoscuta Église-cathédrale Saint Jean Baptiste, situată pe strada (Triq) San Gwann, mult înainte de ora începerii slujbei religioase, pentru a-mi găsi un loc de unde să urmăresc slujba religioasă. La intrarea principală în catedrală erau vreo doisprezece cavaleri ospitalieri, îmbrăcaţi cu mantiile lor spectaculoase şi înarmaţi cu săbii, pregătiţi să primească invitaţii cu onorul specific, cavaleresc.
Dintr-un sentiment de respect pentru ei, cavalerii, am ocolit biserica şi m-am îndreptat spre intrarea laterală, destinată, în vremurile trecute, accesului cavalerilor, ca semn al modestie. M-am oprit, surprins, la intrare şi am citit cuvintele inscripţionate deasupra uşii: „Voi, cei care păşiţi acum deasupra celor morţi, amintiţi-vă că, într-o zi, alţii vor păşi deasupra voastră”. Impresionante, profunde cuvinte, pline de înţelepciune şi adevăr, fiindcă viaţa pământeană este trecătoare, iar noi nu suntem atotputernici, nu suntem zei, ci muritori şi trebuie să ne comportăm ca atare, respectând legile scrise şi cele nescrise, cele Divine.
Impresionat de semnificaţia cuvintelor inscripţionate deasupra intrării, am păşit pe dalele din piatră lustruită, în splendid biserică, ridicată între anii 1572 and 1577, din ordinul marelui maestru Jean de la Cassière, după planurile unui architect local, Girolamo Cassar. Biserica era nu numai loc de rugăciune, ci şi loc pentru Convent, adunările cavalerilor unde se discutau atât problemele lor curente, cât şi cele generale, de importanţă deosebită pentru Ordin. Modestă în primii ani, biserica a fost ulterior decorată cu piese arhitecturale şi lucrări de artă deosebite. Am avut şi eu posibilitatea să admir pictura lui Caravaggio, “Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, realizată prin 1608. Apoi, în Oratoriu, am admirat cealaltă pictură a lui Caravaggio, “Saint Gerome”, simţindu-mă într-un adevărat muzeu de artă.
Corpul navei, mare, imporesionant prin zidurile arcuite şi picturile decorative, prin atmosfera pioasă şi, în acelaşi timp, de sărbătoare, te făcea să mergi cu mare grijă, căutând să te pierzi în atmosferă, ca parte component a acestui loc divin.
În spaţiile de trecere dintre corpul navei şi laterale, delimitate de stîlpi ce susţineau marile arcade, toate acoperite cu splendide stucaturi, se aflau cavaleri şi Doamne ale ordinului, îmbrăcaţi cu ţinutele lor de gală, lucru ce înfrumuseţa atmosfera de sărbătoare din incintă. Şi un număr mare de preoţi treceau grăbiţi dintr-un loc în altul, făcând ultimile pregătiri pentru începerea slujbei.
Înainte de a-mi ocupa un loc bun, cu perspectivă asupra altarului, am făcut un tur pentru a vedea cele nouă capele din biserică, una destinată Sfintei din Philermos şi opt destinate fiecărui corp naţional (fiecărei limbi vorbite în cadrul ordinului).
În acordurile cântărilor creştine, preoţii şi corul şi-au ocupat locurile, apoi au intrat, pe culoarul lăsat de numărul extrem de mare de participanţi, invitaţii, marii preoţi şi marii cavaleri ai ordinului. Cu aceasta, slujba a inceput, ritualul desfăşurându-se într-o atmosferă impresionantă, de mare elevaţie spirituală. Ritualul unei slujbe religioase catolice este, desigur, foarte frumos, aducând trăiri cu adevărat divine. Impresionant a fost şi micul recital de muzică gregoriană, muzică veche, aşa cum intonau vechii călugări.
Apoi, mi-au plăcut, în mod deosebit, cuvintelor frumoase spuse la adresa fondatorului ordinului, cunoscut de noi, publicul larg, drept Frère Gérard. Însoţite de acordurile Missa Brevis de Haynd, cuvintele au mers la inimile ascultătorilor.
Tânăr călugăr într-o mănăstire din Amalfi, Gérard de Soussa[2] avea o mare dorinţă: aceea de a merge în Ţara sfântă, pe urmele lui Isus. Lucru care s-a întîmplat, spre bucuria lui, iar odată ajuns în Ţara Sfântă, a rămas la Ierusalim pentru totdeauna. L-a slujit pe Domnul la aşezământul Sfânta Maria Latină, aşezământ ospitalier, iar după 1080, odată cu extinderea noului aşezământ ospitalier Sf. Ioan Botezătorul, destinat îngrijirii bolnavilor bărbaţi, a devenit stareţul acestei mănăstiri Benedictine de călugări ospitalieri.
În timpul asediului Ierusalimului de către cruciaţii creştini, Frère Gerard şi ceilalţi călugări i-au ajutat pe cruciaţi, aruncându-le alimente peste ziduri. Pentru fapta sa, a fost schingiuit de către egipteni, iar după cucerirea Oraşului Sfânt de către creştini, în august 1099, s-a întors la aşezământul Sf.Ioan. Până la sfârşitul anului a organizat călugării ospitalieri într-un ordin călugăresc, după care a primit în ordin şi câţiva cavaleri cruciaţi, care să asigure paza aşezămintelor ce urmau a fi înfiinţate, precum şi a pelerinilor creştini. În 1113, Papa a aprobat înfiinţarea Ordo Equitum Hospitaliorum Sancti Iohannis Hierosolimitani, cu misiune ospitalieră.
Până la plecarea Frère Gerard la Domnul, în septembrie 1120, ordinal a înfiinţat sute de aşezăminte ospitaliere în Ţara Sfântă şi nordul Mediteranei[3],reuşind să răspândească în lumea creştină concepţia activităţii ospitaliere, cu mari construcţii creştine, ce aveau în compunere biserică, han şi spital.
Este justificat, deci, faptul că spiritul şi concepţia ospitalieră a Frère Gerard s-au dezvoltat, fiind astăzi îmbrăţişate, perfecţionate şi aplicate în toată lumea.
Cuvintele de încheiere:”Cinste şi recunoştinţă lui şi ospitalierilor” a electrizat asistenţa, pe bună dreptate. A fost momentul care m-a determinat să scriu ceea ce am simţit pe timpul slujbei, realizând acest eseu.
Partea finală a ritualului religios a arătat cât de spectaculoasă poate fi defilarea cavalerilor şi a Doamnelor de Malta, într-o sincronizare şi armonie perfectă. Adevărat spectacol! Răsplătit cu aplauze de către asistenţa din catedrală.
Binenţeles, l-am felicitat pe amicul meu, cavalerul, pentru reuşita întregii acţiuni. Şi i-am mulţumit pentru oportunitatea de a revedea unul din locurile importante ale istoriei Europei şi a cavalerismului. Dar şi pentru posibilitatea de a participa la una din acţiunile lor, chiar şi numai ca spectator.”Asta nu este tot”, mi-a explicat amicul meu. “Eşti invitat la cina cavalerească, unde poţi cunoaşte direct spiritul ospitalier”. A fost una din cele mai frumoase propuneri pe care mi le-a făcut, propunere care m-a onorat. Am acceptat cu bucurie această posibilitate de a cunoaşte, direct, la faţa locului, nobleţea ospitalierilor, a cavalerilor de Malta. Simplitatea comportamentului, dar şi prestanţa acelor nobili cavaleri, respectul pe care şi-l acordau unii altora. Pentru mine, au fost şi rămân un exemplu de educaţie, perpetuată de secole! Şi m-am gândit, din nou, că acesta este beneficiul voiajului meu: cunoaşterea unor oameni de mare valoare, la ei acasă.
Bibliografie suplimentară:
https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_John%27s_Co-Cathedral
Şi (indicate de Wikipedia):
http://www.tangka.com/guide/guide-voyage-malte/la-valette-city-gate-cathedrale-saint-jean-malte.php [archive]
http://www.visitmalta.com/st-johns-co-cathedral?l=4 [archive]
Malte et ses trésors [archive] L’express, 13 janvier 2010.
http://www.petitfute.com/adresse/etablissement/id/62698/co-cathedrale-st-jean-visites-points-d-interet-la-valette [archive]
Portail de l’ordre de Saint-Jean de Jérusalem
[1] Michael Riche-Villmont, „Dragoste şi mister în Barcelona”,ed.2016
[2] Michael Riche-Villmont, Sceptrul cavalerilor ospitalieri, ed. 2015
[3] Michael Riche-Villmont, Medalionul ospitalier, ed.2015
Lasă un răspuns