Barcelona. Legenda fântânii din Plaça Sant Just (Font de Sant Just)

Foto reprezentativă credit Pixabay.
Barcelona. Legenda fântânii din Plaça Sant Just (Font de Sant Just)
Barcelona are una din cele mai frumoase legende urbane, descrisă în romanul „Dragoste şi mister la Barcelona”.
Credit pixabay
Notă: Legenda Font de Sant Just din Barcelona a fost completată și prezentată într-o formă inedită pentru prima dată în romanul ”Dragoste și mister la Barcelona”, de autorii Eva Cornelia şi Michael R.Villmont, în ediția din 2015.
Font de Sant Just din Barcelona este cunoscută de secole, fiind cea mai veche fântână/izvor aflată în funcţiune, din zonă. Fântâna, cu izvorul ce o alimentează, a fost amenajată în stil gotic încă din 1367, iar în 1831, a fost reconstruită în forma pe care o cunoaștem astăzi.
Font de Sant Just are, aşa cum am spus, una din cele mai frumoase istorii, devenită adevărată legendă, ce atrage mii de vizitatori din toată lumea. Această istorie este una din interesantele şi captivantele  legende urbane ale oraşului și face parte din patrimoniul cultural local.
”…În secolul al treisprezecelea, acest loc era împădurit şi făcea parte din pădurea Serra de Collserola, care se întinde în nordul oraşului. Ceea ce a rămas din acea pădure veche şi bogată, un adevărat codru secular, se vede în El Parque Natural de Collserola. Se spune că în anul 1238, când regele Aragonului şi conte de Catalonia, Jaume I El Conquistador, se pregătea să plece înapoi spre Valencia, pentru a cuceri cetatea de la mauri, a avut un vis deosebit. A visat că, mergând la vânătoare pe dealul din nordul vechii cetăţi a Barcelonei, la un izvor a văzut o căprioară, ce bea apă. Tocmai când voia să întindă arcul şi să trimită săgeata spre căprioară, aceasta şi-a ridicat capul şi din gură i-au căzut stropi de apă care scânteiau în lumina razelor soarelui ce pătrundeau printre crengile copacilor. Stropii de apă erau la fel de strălucitori ca ochii ei de diamant, nişte mici steluţe divine. Impresionat, regele a lăsat căprioara să plece neatinsă de săgeată şi, mai mult, a oprit vânătoarea.
Curios să vadă dacă cele visate se vor confirma, regele a organizat o vânătoare şi, stupoate, a găsit izvorul, iar când s-a apropiat de el, a venit o căprioară, exact ca în visul său. Căprioara nu s-a speriat ci, dimpotrivă, l-a lăsat să se apropie de ea continuând să bea apă. Iar stropii care curgeau de pe botul căprioarei, erau ca nişte mici steluţe de lumină,  ochii acesteia scânteiau ca diamantele. După cum se spune, impresionat de ceea ce a văzut, regele a oprit vânătoarea, exect ca în vis. De atunci, pe domeniul regal Collserola nu s-a mai desfăşurat nici o vânătoare cât timp a domnit regele Jaume I.
La fel ca şi căprioara, regele Jaume a băut apă din izvor, iar ceea ce a simţit, l-a uluit. S-a simţit atât de bine şi de puternic, de sănătos, încât ar fi putut tăia un copac gros dintr-o singură lovitură de spadă. Fântâna era un adevărat izvor de putere şi sănătate.
Regele Jaume era un bărbat puternic, înalt şi frumos, iar apa din izvor i-a dat şi mai multă putere. Astfel că, atunci când a ajuns sub zidurile cetăţii Valencia, regele şi aliaţii săi au cucerit-o destul de repede. Armatele conduse de rege, s-au străduit anterior timp de trei ani să o cucerească, iar după succesul din Valencia, apa izvorului căprioarei din Barcelona a devenit bine cunoscută în întreg regatul.
Un secol mai târziu, contele de Montcada, care stăpânea o parte din munte şi pădure, bolnav de plămâni, s-a însănătoşit complet după ce a băut apă din izvorul căprioarei.
Tot cam prin secolul al treisprezecelea, un om bogat, Juan, a trecut prin pădure şi a băut apă din acelaşi izvor. Impresionat de calităţile energetice ale apei, a amenajat izvorul, iar mai târziu, după ridicarea palatului guvernatorului, apa din izvor a fost dusă în întreg palatul. Mulţi oameni importanţi ai provinciei au băut apă din izvor atunci când credeau că norocul i-a părăsit sau că sănătatea le era pusă la încercare. Şi de fiecare dată efectele apei au fost vizibile.” Astfel că, legenda izvorului şi renumele apei au ajuns până în zilele noastre.
Michael Villmont

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *