Spiritualitatea este ansamblul sentimentelor şi trăirilor interioare, complexa credinţă în Dumnezeu şi lumea Divină, percepţia subtilă a ceea ce se află dincolo de lumea materială, valorile şi principiile care determină atitudinea, viaţa, trările omului. Atunci când vorbim despre spiritualitate, întrebarea care se pune frecvent este aceea despre modul în care se manifestă trăirea spirituală. Şi este dificil să răspunzi simplu, în puţine cuvinte.
Cred, însă, că cea mai elevată, reprezentativă modalitate de exprimare a spiritualităţii, a spiritualităţii cavalereşti, este RITUALUL. De ce?
În primul rând, ritualul cavaleresc se desfăşoară într-un loc încărcat de spiritualitate: sala capitulară a unui lăcaş religios. Atmosfera specifică de profundă pietate, reflecţie şi rugăciune, induce profunzime emoţiilor şi trăirilor interioare generate de apropierea de divinitate.
În al doilea rând, ritualul însuşi este o succesiune de momente de profundă spiritualitate, tradiţie, istorie, ce transced timpul, spaţiul şi realitatea înconjurătoare.
De fapt, ce este ritualul?
Citeşte fragmentul din Eseul„ Muzica şi vechiul ritual templier”, în care am făcut o scurtă descriere a ritualului şi a muzicii de ritual.
……………………………..
……” Denumirea vine de la latinescul ritus, ceremonie sau cult religios şi desemnează, în esenţă, o succesiune de mişcări, gesturi, atitudini, cuvinte, ce se desfăşoară după reguli specifice momentului de desfăşurare (botez, căsătorie, iniţirea într-un cult, iniţierea copiilor care devin bărbaţi, etc), scopului ceremoniei (acceptarea într-o societate iniţiatică, chemarea ploii,etc), celebrarea unor sărbători religioase, laice sau ezoterice, sau comemorarea tradiţională a unor vechi evenimente din viaţa comunităţii. Ritualurile sunt şi modalităţi de educare, de însuşire a unor elemente de cunoaştere ezoterică, spirituală şi morală, de consolidare prin repetiţie periodică a unor cunoştinţe dobândite anterior, iar cel mai bun exemplu îl constituie ritualurile desfăşurate de membrii societăţilor iniţiatice, ale ordinelor cavalereşti, ale unor culte religioase, etc. Desfăşurarea unui ritual, cum am spus, presupune o succesiune de gesturi, pronunţarea unor cuvinte sau fraze sugestive de invocare, descriere sau constatare, care induc participanţilor starea de receptare uşoară a cunoştinţelor, simbolurilor şi gesturilor mobilizatoare. Ritualul se desfăşoară în locuri cu un simbolism profund pentru participanţi şi în prezenţa unor obiecte care întăresc simbolismul locului de desfăşurare şi contribuie la realizarea scopului şi mesajului ritualului. Scopuri şi mesaje sunt de o mare varietate: ritualuri de cult laic sau religios, ritualuri de magie, ritualuri de trecere de la un statut religios, social, militar, ezoteric la altul, cele de purificare, depunerea jurămintelor de credinţă şi loialitate, etc.
Majoritatea sociologilor care au studiat ritualurile susţin că acestea au următoarele caracteristici[1]: (vezi Catherine Bell, „ Ritual: Perspective și Dimensiuni. New York: Oxford University Press”, 1997) „formalism ( folosirea unui set rigid, limitat de gesturi, cuvinte şi expresii, pronunţate cu o anume intonație, intensitate, dicţie, sintaxă, vocabular); tradiționalism ( recursul la istorie şi tradiţie neîntreruptă); este neschimbat de secole; reglementarea lui prin anumite norme stricte , emise de o autoritate recunoscută; simbolism ( reprezentarea, prin obiecte consacrate, a unor valori, legende, situaţii, evenimente, etc. Exemplu: drapele nationale, sabia, ciocanul, crucea, etc.; scene teatrale şi interpretarea lor, aranjament şi mişcare prin scenografie şi regie”.
Dar, înainte de toate, ritualul este „o formă de comunicare prin gesturi, mişcări coordonate şi repetate, cuvinte şi expresii simple, restrictive, utilizarea obiectelor cu o bogată simbolistică şi cu un pronunţat caracter sugestiv, cunoscut şi acceptat necondiţionat de participanţi. Enunţurile sunt adevărate postulate, de necontrazis, formulate astfel încât să creeze şi să accentueze starea emoţională şi deschiderea inconştientă pentru acceptarea necondiţionată a mesajelor transmise ca adevăruri supreme. Este cea mai complexă şi completă formă de transmitere a cunoştinţelor şi de consolidare a acestora prin formarea de reflexe”[2] (vezi Mary Douglas, „ Simboluri naturale: Explorari în cosmologie”. New York: Vintage Books,1973.).
Ritualul le induce participanţilor apartenenţa la o colectivitate bine definită, cu reguli stricte, care le asigură protecţia psihică, spirituală şi dezvoltarea personală conform scopului urmărit de colectivitate.Esenţa Ritualului este aceea că le arată membrilor comunităţii de unde vin, le consolidează conştiinţa a ceea ce sunt şi le prevede viitorul identităţii lor ca o comunitate distinctă”.
Ritualul cavaleresc[3], (vezi Michael Riche Villmont, „Misteriosul templier Hugues de Payens”, 2015,ed.Setthings) bazat pe tradiţie şi simbolismul religios şi militar, prin întreaga sa desfăşurare exprimă apartenenţa la o colectivitate istorică, elitisto-nobiliară, cu o tradiţie glorioasă, caracterizată prin înalte valori morale şi spirituale: o foarte bună educaţie morală, civică şi personală, credinţă şi loialitate, cinste şi modestie. Fac o paranteză: vorbim de cavalerismul tradiţional, nobiliar, fiindcă există şi noi curente cavalereşti, cavalerismul modern, care şi-a asumat un alt set de valori, valori caritabile. De aici a apărut o oarecare contradicţie între ritualul vechi şi mesajele exprimate de curentele moderne. Să nu confundăm cavalerismul cu asociaţile caritabile: ordinul cavaleresc fiinţează, în primul rând, pentru membrii săi, pentru a-i transforma în adevăraţi cavaleri ai nobleţei ereditare si a celei spirituale, prin promovarea spiritului cavaleresc, nobiliar tradiţional, elitist, de elevare intelectuală şi spirituală a membrilor săi, vârf de lance pentru apărarea credinţei creştine şi a marilor valori morale. Cavalerii erau şi încă pot fi spirite elevate, intelectuali de mare clasă, cu o foarte bună educaţie, un corp discret de elită care urmăreşte elevarea lor personală prin credinţă, ştiinţă şi cultură, prin artă şi frumos. Cel puţin, asta reiese din întreaga istorie a cavalerismului, a templierilor, în speţă. Mă întrebam, unde pot fi găsiţi acei oameni nobili care să înnobileze, la rândul lor, ordinul cavaleresc? Există foarte mulţi oameni educaţi, cu o pregătire de excepţie, „nobilii de astăzi”, care par a fi ( sau sunt?) reîncarnarea vechilor cavaleri. Important este doar, să-i remarcăm în marea masa de incultură pe cei atraşi spre Templu sacru al Spiritului Divin.”
………………………
Michael Riche-Villmont, Copyright © 2016 Toate drepturile sunt rezervate autorului. Varianta de baza in spaniola.
Nice, august 2016
[1] Catherine Bell, „ Ritual: Perspective și Dimensiuni. New York: Oxford University Press”, 1997
[2] Mary Douglas, „ Simboluri naturale: Explorari în cosmologie”. New York: Vintage Books,1973.
[3] Michael Riche Villmont, „Misteriosul templier Hugues de Payens”, 2015,ed.Setthings.
Lasă un răspuns