Stilul cistercian şi cel templier în arhitectură. Castele, alte construcţii templiere.

 

                                                      de Michael Riche-Villmont

Articolul de fata este un fragment din lucrarea ”Saint Bernard de Clairvaux și ordinele cavalerești, ed. 2 revăzută, autor Michael Riche-Villmont, ed.2015

”…Concepţia lui Bernard de Clairvaux despre asceză, moderaţie şi simplitate şi-a spus cuvântul şi în stilul arhitectural al construcţiilor cisterciene, biserici, mănăstiri, ansambluri religioase sau administrative.[1] Putem remarca astfel, că stilul arhitectural trebuia să asigure construcţiilor cisterciene soliditate, rezistenţă şi austeritate, evitând ornamentele artistice inutile, care puteau distrage atenţia călugărilor de la asceză şi umilinţă. Construcţiile cisterciene trebuiau, de asemenea, să se încadreze în mediul înconjurător, protejându-l, aşa cum făceau cistercenii care protejau pădurile şi, în general, flora şi fauna; să folosească materiale locale, uşor de procurat, ca lemnul, piatra şi fierul; să caute soluţii novative, ştiut fiind faptul că mănăstirile cisterciene erau ridicate în locuri mlăştinoase, pe cursuri de ape sau în locuri inundabile ale văilor; să acorde atenţie simetriilor, echilibrului şi proporţiilor construcţiilor, care să asigure armonia şi liniştea activităţilor spirituale ale călugărilor, aşa cum echilibrul şi armonia se regăseau în Regulile Sfântului Benedict şi în Carta Caritatis.

Pentru a îndeplini aceste cerinţe, Ordinul Cistercian trebuia să pregătească oameni pricepuţi, capabili să răspundă condiţiilor arhitecturale şi de construcţie impuse de acest nou stil. Iar astfel de oameni au fost repede găsiţi în rândul unor călugări şi al fraţilor laici, iar pentru pregătirea şi calificarea lor au fost împrumutaţi meşteri calificaţi de la nobilii locali.

Până la apariţia Ordinului Cistercian şi în perioada de început a acestuia, toate construcţiile, inclusiv cele religioase erau ridicate în stilul roman, preluat de la vechii arhitecţi romani şi gildele lor profesionale de constructori, stil caracterizat prin elemente circulare şi arcade semicirculare. [2]

Noul stil cistercian a făcut trecerea de la stilul romanic la cel gotic, caracterizat prin arcade înalte, în arc de cerc, având ferestre luminoase, care lăsau să pătrundă lumina în interiorul clădirilor.

Poate aşa se explică şi existenţa, în cadrul aşezămintelor monahale cisterciene, a unor dezvoltate ateliere şi echipe de lucrători pietrari, zidari, lemnari şi, ca nouă calificare, fierari, cu mici topitorii şi forje. Aceste echipe de constructori beneficiau de aprecierea comunităţilor şi au primit privilegii, având o relativă stabilitate, deoarece construcţia unul ansamblu religios putea dura şi zeci de ani. Secretele realizării construcțiilor erau bine păstrate în rândul acestor ateliere şi bresle profesionale, care foloseau simboluri şi ritualuri pentru a-şi proteja tainele meseriei. Rezultă faptul că, beneficiind de dezvoltarea arhitecturii laice, cu atât mai mult stilul gotic s-a dezvoltat în interiorul Ordinului Cistercian, stil care a răspuns exact cerinţelor Cartei Caritatis.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că membrii ordinelor cavalereşti au fost nu numai luptători şi călugări, ci şi eminenţi constructori. Ei au ridicat nenumărate forturi de apărare, cetăţi şi castele, în special în ţinuturile orientale, la graniţele regatului Ierusalimului, dar şi în ţările creştine europene. Intermediarul răspândirii secretelor arhitecturii şi ale ştiinţelor construcţiei în interiorul ordinelor cavalereşti, liantul dintre cavaleri şi constructori, a fost ordinul cistercian, deţinătorul secretelor ştiinţelor religioase, spirituale, mistice şi, poate, chiar ezoterice. Această legătură să fie, oare, explicaţia dispariţiei subite a cavalerilor templieri francezi şi a tezaurelor acestora în 1312 (1307), când ordinul lor a fost desfiinţat în regatul Franţei? Ar trebui să schimbăm termenul de dispariţie cu cel de transformare a lor în călugări şi constructori privilegiaţi, care și-au structurat propriile secrete de edificare a construcțiilor și de proprie elevare spirituală?”

[1] Hugh Chisholm, ed. 1911 în Encyclopaedia Britannica, ed 11, Cambridge University Press.

 

[2] René Huyghe, Larousse Encyclopedia of Byzantine and Medieval Art , Paul Hamlyn, 1958