Autorul cărţii: Michael Riche-Villmont
La recomandarea unui prieten, pasionat şi el de istoria cavalerismului medieval, mi-am procurat lucrarea „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti”, autor Michael Riche-Villmont. Cunoşteam despre contribuţia înaltului prelat Bernard de Fontaine la organizarea şi dezvoltarea ordinului cavalerilor templieri, mai ales din articolele, multe şi interesante pe care le-am găsit pe Internet, dar şi în câteva cărţi publicate în Franţa. Însă lucrarea menţionată mi-a dat o altă perspectivă asupra influenţei învăţatului călugăr asupra cavalerismului medieval. După ce am început să citesc lucrarea, i-am mulţumit prietenului pentru recomandarea făcută. Iată de ce.
Cartea descrie pe scurt viaţa exemplară a călugărului Bernard de Clairvaux, în contextul evenimentelor istorice ale secolului al XII-lea şi prezintă o sinteză a concepţiei a lui Bernard de Clairvaux despre misiunea cavalerismului timpului său, un adevărat îndreptar al organizării şi misiunii corpului cavaleresc militar-creştin. El fundamentează doctrina ordinului cavaleresc al templierilor, devenită în timp un adevărat spirit templier, model viabil pentru multe alte ordine cavalereşti înfiinţate în secolele XII şi XIII.
Dar, înainte de a formula regulile de bază ale vieţii membrilor ordinului cavaleresc, Bernard de Fontain a revoluţionat doctrina religioasă şi viaţa monahală prin înfiinţarea Ordinului Cistercian, pe baza regulilor augustine şi benedictine, sintetizate în Carta Caritatis. Pe baza acestor reguli, a întocmit începând cu anul 1127, la solicitarea nepotului său, cavalerul André de Montbart, Carta Latina, un adevărat statut şi îndreptar al ordinului religios şi militar al Cavalerii Săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon, din Ierusalim, în latină „Pauperes Commilitones Christi Templique Salomonici”. Statutul a fost completat ulterior de mai mlte ori, în 1132 chiar de către Bernard (devenit stareţ de Clairvaux), prin De laude Novae militiae Templi. Tot el a stabilit cum trebuia să fie uniforma şi echipamentul militar al templierilor, luând ca model îmbrăcămintea albă a călugărilor cistercieni. În anul 1129, în urma Conciliului de la Troyes, a obţinut recunoaşterea papală pentru ordinul templier, urmat de numeroase privilegii.
Cred, fără a exagera, că lucrarea „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti” este o carte de referinţă în lumea cavalerismului modern. Şi, după câte am aflat, singura cu acest subiect complex, structurat unitar, apărută în Europa, în limbile franceză şi română.
Când afirm acest lucru am în vedere câteva aspect care descriu contribuţia Sfântului Bernard la apariţia şi dezvoltarea multora din ordinele cavalereşti ale vremii, ce fiinţează, într-o formă sau alta şi în zilele noastre.
* Saint Bernard a întocmit, personal, Carta Latina, statutul ordinului templier, cu toate regulile pe care le cunoaştem astăzi, specifice perioadei medievale: depunerea jurămintelor de sărăcie, obedienţă şi castitate; primirea în ordin numai a membrilor de origine nobilă; ierarhia internă strictă; a descris scopul şi misiunile templierilor; a prevăzut organizarea administrativ teritorială ca o adevărată societate multinaţională; organizarea comanderiilor s-a făcut după modelul mănăstirilor cisterciene; îmbrăcămintea templierilor era îmbrăcămintea cisterciană adaptată la cerinţele războiului; a stabilit clar şi concret obligaţiile membrilor ordinului, etc.
* După moartea călugărului Bernard, în 1153, ordinul cistercian a continuat să influenţeze lumea cavalerismului, contribuind direct la înfiinţarea şi a altor ordine cavalereşti, după modelul ordinului templier, ordine care există şi astăzi, fără întrerupere. Cele mai semnificative ordine care au primit un astfel de sprijin, în ordinea cronologică, sunt Ordinul de Calatrava, din Castilia, Spania; Ordinul de Alcantara, Leon; Ordinul Sfântului Benedict de Aviz (Ordem de São Bento de Avis), Portugalia; Ordinul lui Cristos, Portugalia şi altele. Acestea au fost înfiinţate în secolele al XII-lea şi al XIII-lea.
* Ca român, m-am bucurat să aflu despre înfiinţarea, de către ordinul Cistercian, a Mănăstirii Igriş, în vestul ţării, judeţul Timiş. Lăcaşul a fost ridicat de călugării cistercieni de la abaţia din Potigny, Burgogne, în anul 1179. Cistercienii au ridicat şi mănăstirea de la Cârţa, judeţul Sibiu, în anul 1202, ca dependentă de abaţia-mamă din Igriş.
* Din cartea autorului Michael Riche-Villmont am aflat şi despre stilul cistercian în arhitectură şi construcţii. Astfel, de la primele mănăstiri cisterciene, începând cu cea de la Clairvaux, a fost folosit un nou stil arhitectural, cel gotic, sobru, moderat dar frumos, care a înlocuit stilul romanic, folosit de vechii arhitecţi şi constructori. Stilul s-a cristalizat pe parcursul n construirii a peste 2000 de biserici şi complexe mănăstireşti. Aceştia erau organizaţi pe grupuri, ateliere de lucru independente şi foloseau secrete şi ritualuri religioase cu influenţe ezoterice. Acele ritualuri şi secrete arhitecturale au fost preluate de templieri, pentru construirea forturilor, cetăţilor şi bisericilor proprii.
* Lucrarea istorică „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti” aduce şi alte aspecte inedite, care sunt în discuţia istoricilor templarismului.
– Autorul a lansat teoria primei confirmări a Ordinului Templier, în 15 august 1118, printr-un ritual religios, desfăşurat în prezenţa regelui Baldouin II şi a Patriarhului latin al Ierusalimului, Gaumount, urmat de un ritual cu tentă ezoterică, unde au participat numai cei nouă cavaleri fondatori.
În cadrul ritualului cavaleresc religios, Baldouin II a înnobilat atât Ordinul, cât şi pe cavalerii templieri, cu titlul de nobil de Ierusalim, pentru ridicarea prestigiului acestora în lumea nobiliară.
– În carte s-a lansat teoria, necontrazisă până acum, despre existenţa unui Edict regal de confirmare a ordinului templier şi de înnobilare, cu prevederi testamentare. „Ceea ce eu, Baldouin II, Rege al Locurilor Sfinte fac, nici un alt om nu poate desface”. Ceea ce înseamnă, subiectiv, că ordinul a fost confirmat pentru vecie.
– În lucrare se fac menţiuni şi despre cuvintele testament ale Marelui Maestru Jaques de Molay, pe care acesta le-ar fi rostit înainte de a fi ars pe rug. Acesta ar fi făcut referire la edictul regelui Baldouin II, al cărui conţinut l-a întărit cu propriile sale cuvinte.
– Aflăm din lucrare date inedite despre ordinele cavalereşti iberice, inclusiv despre rolul Ordinului lui Cristos în descoperirile geografice ale noilor teritorii de peste mări, de către cavalerii portughezi.
Citind cartea, m-am convins că nu poate fi cunoscută lumea şi spiritul templier, fără a cunoaşte viaţa Sfântului Bernard de Clairvaux. Şi subscriu, în continuare, la acest lucru.
Autorul lucrării a descris, în câteva cuvinte adevărata personalitate a Sfântului Bernard: „Saint Bernard de Clairvaux a fost Cavaler al Bisericii şi Patron al cavalerismului”, afirmaţie pe care o accept fără rezerve.
Deşi se adresează în special istoricilor, cartea este uşor de citit, autorul folosind un stil apropiat de cel beletristic, tocmai pentru a ne ajuta să înţelegem noi, cititorii mai mult sau mai puţin avizaţi, datele inedite despre istoria cavalerismului european
Lasă un răspuns