Eseu
„Doamnele si ordinele cavaleresti, în evul mediu
<Tortosa, sărbătoarea Virgen de la Cinta>
(Eseul este publicat în lucrarea „Cavalerii templieri-spiritualitate templieră tradițională”, ambele variante, spaniolă și română). El original es en español/ Originalul în limba spaniolă
Început de septembrie în provincia Tarragona este o perioadă pe care mulți turiști o așteaptă cu mare interes. Este una din cele mai bune perioade ale anului, în Peninsula Iberică, de a îmbina odihna, relaxarea pe Costa Dorada, cu turismul cultural, istoric, aici intersectându-se ruta templieră (Miravet-Tarragona-Tortosa), cu ruta James I (Barcelona, Tarragona, Salou, Tortosa, Mallorca, Valencia) și ruta legendei Melisa Isabela de Salou (Tarragona, Salou, Reus, Tortosa).
Este, deci, explicabil faptul că reîntâlnirea cu orașul Tortosa, așteptată cu nerăbdare și cu oarecare emoție, ne-a făcut realmente plăcere. Orașul frumos, liniștit ce se întindea mândru de-a lungul malurilor prietenoase ale râului Ebro, cu splendidele construcții vechi, medievale, foarte bine evidențiate, creau acea atmosferă tradițională inconfundabilă a locului în care istoria reușește să armonizeze epoca acelor hidalgos medievali, cu epoca urmașii lor din zilele noastre. Armonizează, peste secole, generațiile de autentici iberici și le protejează continuitatea spirituală, națională, tradițiile locale, limba și cultura pentru care străbunii lor . Și nu este singurul loc din Peninsulă cu un astfel de mesaj. Așa cum ne arată tradiția, istoria și spiritul spaniol, toate ținuturile iberice, martore ale sacrificiilor medievale, unesc și armonizează comunitățile locale tradiționale și le obligă la continuitate. Este ceea ce am aflat încă din prima zi a documentării mele anterioare în Provincia Tarragona și Terres del’Ebre.
Spuneam că reîntâlnirea cu Tortosa ne-a făcut plăcere. În urmă cu câțiva ani am cunoscut o mică parte din trecutul acestor locuri, pe timpul documentării despre istoria secolelor 12 și 13 în provincia Tarragona și provincia Valencia. Atunci am aflat lucruri incredibile despre evenimentele istorice ale epocii, despre regele Jaime I al Aragonului, conții de Barcelona, Melissa Isabela de Salou[1] și legendele care-i au ca personaje principale pe acești eroi iberici. Și ne-am îndrăgostit pur și simplu, eu și Cornelia, de aceste ținuturi de spiritul și tradiția acestor oameni minunați. Am fost pe urmele lor, pe Costa Dorada, în lucurile în care acei eroi au trăi, au luptat, au iubit și s-au sacrificat. Locuri în care ei au făcut Istoria. Unul din aceste locuri este Tortosa.
Veche așezare iberică, din provincia Tarragona, Terra de l’ Ebro Tortosa este situată pe malul râului Ebro, la cca 30 kilometri nord de țărmul Mediteranei. Se știe că în acest loc exista din cele mai vechi timpuri o așezare prosperă, datorită condițiilor locale dintre cele mai bune (apă, munte, păduri-ca loc de refugiu și vânat, clima caldă). În perioada romană a cunoscut o dezvoltare importantă, fiind denumită Dertusa, iar în perioada maură, aproape 400 de ani, a devenit un important centru agricol și comercial. Maurii au construit un fort puternic de apărare pe o stâncă situată chiar pe malul râului, castelul Zuda. Cucerit de contele de Barcelona în anul 1148, castelul a fost întărit, devenind o cetate puternică în calea invadatorilor mauri și a fost numit Castillo de San Juan de Tortosa. În zilele noastre, castelul cetate, în starea în care este, poate fi admirat în toată splendoarea lui arhitecturală și istorică.
În primele două zile ale sejurului nostru în Tortosa am vizitat, din nou, Castillo de San Juan ( de la Zuda), Catedral de Santa María și Museo de Tortosa. Locuri impresionante, pline de istorie, de legende, dar și de multe mistere istorice încă nedezlegate. Am avut privilegiul să vedem în incinta catedralei un coat of arms, emblema primului ordin cavaleresc feminin din Peninsulă, probabil și din lume: un topor de luptă pe scut. Despre semnificația acestuia am auzit lucruri foarte interesante, pe care intenționam să le aprofundăm. De fapt, ne-am oprit în Tortosa pentru marea sărbătoare a Virgen de la Cinta, în prima duminică a lunii septembrie. Activitățile prilejuite de această sărbătoare durează, de regulă, cinci-șase zile, culminând cu procesiunea de duminică.
Sfânta Maria, Virgen de la Cinta[2], a fost declarată patroană spirituală a orașului Tortosa în 1863, catedrala purtând hramul Sfintei Maria. Se spune că, într-o noapte din luna martie 1178, Fecioara Maria s-a înfățișat unui preot chiar în biserică, și i-a dat o panglică, odată cu binecuvântarea, pentru devotamentul și credința lui. Apariția a fost consacrată de Biserica catolică, în ianuarie 1617 fiind creat, în Tortosa, un ordin religios, numit La Cofradía de Santa María de la Cinta,[3] denumirea de astăzi Real Archicofradía de la Cinta, cu scop de devoțiune, prin grija și cu sprijinul episcopului Luis de Tena. Trei secole mai târziu a fost creat și un imn al Virgen de la Cinta.
Așadar, a doua zi, duminică, am participat la sărbătoarea Virgen de la Cinta, Fecioara María cu panglică, (Mare de Déu sau Verge de la Cinta, în catalană). Este una din cele mai importante sărbători din Tortosa, la care participă zeci de mii de localnici și turiști. Invitația de a participa și noi la această sărbătoare a venit de la dr. Ramon Diaz de B., un cunoscut istoric din Valencia, care ne ajuta la documentarea despre campania din 1229 a regelui James I. Și el fusese invitat, la r\ndul lui, de către rudele sale din Tortosa, care ne-au fost ghizi cât se poate de buni.
Procesiunea, formată din preoți și mii de persoane care însoțeau statuia Fecioarei, a început la Catedrală, a continuat de-a lungul bulevardului și mai multor stăzi și s-a terminat la Catedrală, cu Imnul închinat Virgen de la Cinta. O procesiune magnifică, plină de bucuria devoțiunii, la care au participat și zecile de mii de persoane care asistau pe trotuare de-a lungul străzilor și în piața Catedralei. Au sosit în Tarragona, pentru această sărbătoare și turiști din toată Europa, alături de adoratori din întreaga Spanie. Impresionant!
Am urmărit cu mare plăcere defilarea soborului de preoți ce precedau statuia Fecioarei cu Panglică, purtată pe un car alegoric, urmată de câteva zeci de doamne ce purtau rochii lungi roșii sau albastru azur și panglici de aceeași culoare pe cap. Peste rochii, purtau mantii de lungime medie. O combinație interesantă între modele și culori. Apoi, veneau membrii fanfarei, îmbrăcați cu haine de sărbătoare, muzica lor specifică încântând marea coloană de oameni ce se întindea pe mai bine de un kilometru. Un spectacol splendid, trăit de întreaga mulțime de oameni.
– Ce haine frumoase poartă doamnele, a remarcat Cornelia.
– Într-adevăr, sunt haine foarte frumoase, i-a răspuns Ramon Diaz. Observați că sunt modele medievale, atât rochiile lungi, cât și matiiile.Sunt doamnele membre ale ordinului Real Archicofradía de la Cinta. Hainele pe care le admirăm constitue uniforma membrelor ordinului, preluate de la un alt ordin, un ordin cavaleresc feminin.
– Scuză-mă, Ramon, am intervenit eu, vorbim despre ordinul Doamnelor din Tortosa?
– Exact. La acest ordin m-am referit. Este primul ordin cavaleresc exclusiv feminin. Dar am mai vorbit despre el, nu?
– Da, am vorbit atunci când mă documentam pentru romanul „Fantomele din Tarragona”. Dar ai deschis un subiect interesant, ordinele cavalerești feminine.
– Mă interesază și pe mine, am intervenit Cornelia. După terminarea procesiunii și a slujbei religioase, îmi povestiți mai multe lucruri despre aceste ordine ale doamnelor spaniole?
– Cu mare plăcere. Este un subiect atât de drag familiei nostre, i-a răspuns Ramon, zâmbind orgolios spre soția lui, doamna Maria Isabela de B.
L-am privit întrebător, surprins de spusele lui, dar mai ales de gestul de orgoliu care nu-l prea caracteriza. A înclinat capul, zâmbind. Era o promisiune că vom afla multe alte lucruri despre doamnele-cavaleri iberice.
Seara am admirat focurile de artificii, alături de alte vreo cincisprezece persoane, de pe splendida terasă a reședinței domnului și doamnei de Monbrera, situată pe domeniul de pe pantele muntoase din estul orașului, deasupra castelului. Un spectacol de neuitat. Aşa cum de neuitat a fost atmosfera în care s-a desfăşurat cina, târziu în noapte, până spre orele dimineţii şi discuţiile atât de interesante, condimentate cu un excelent umor iberic, subtil, inteligent, făcut parcă să evidențieze seriozitatea subiectelor, printre care și cavalerismul feminin medieval. În această noapte frumoasă, caldă de septembrie, cu un pahar de vin bun de Tortosa, am retrăit atmosfera medievală din Terres del Ebro ascultând istorii mai puțin cunoscute povestite de Ramon Diaz de B. și Dona Isabela de Monbrera. Nici nu puteam găsi un subiect mai interesant în această noapte plină de istorie.
– Doamna cavaler, hidalgo…Generic vorbind, ni s-a adresat Ramon Diaz, doamna cavaler era văzută ca femeia luptătoare, purtătoare de scut și spadă. Cred că acesta este sensul cuvintelor, privind în urmă. Secole la rând, începând cu epoca de piatră, doamnele, femei hidalgos, au luptat cu arma în mână atunci când au fost nevoite să se apere, să-și protejeze familia. Nu era și nu este un lucru deosebit, doar că noi, bărbații, din orgoliu, le vedem mai…delicate.
– Și totuși, sunt atâtea legende despre femeile luptătoare, începând cu amazoanele, a intervenit Don Manolo.
– Ai dreptate, dragul meu, l-a completat Dona Isabela, legenda amazoanelor din nordul Pontului Euxin are un dublu mesaj. Pe de o parte, ne arată că femeile au avut calități de luptătoare din vremuri ancestrale. Pe de altă parte, amazoanele au fost prima comunitate militară exclusiv feminină, primul ordin militar feminin din istorie. Asta presupune o organizare strictă, ierarhică, cu scop precis și misiuni militare, dotare corespunzătoare cu arme. Se pare că erau bune cunoscătoare a tacticii, a strategiei militare din acele timpuri.
– Nici nu se putea altfel deoarece se spune că erau fiicele zeului războiului, Ares și conduse de Hippolyta și Antiope. Îmi cer scuze pentru completare, i s-a adresat Ramon Diaz verișoarei sale.
– Ai făcut bine că ai intervenit, i-a răspuns Dona Isabela. Așa este, amazoanele au avut atât descendență, cât și protecție divină. Au făcut parte din rândul celor aleși pentru un scop nobil, bine definit, în viața pământeană. Le putem considera ca precursoare ale nobilelor ordine cavalerești medievale?
– Binențeles, i-a răspuns Don Manolo, soțul Donei Isabela. Mă întreb dacă avem strămoși de la Pontul Euxin, în ceea ce te privește? i s-a adresat acesta soției privind-o cu un zâmbet plin de duioșie. Ramon, aveți strămoși acolo?
– Nu este exclus, Manolo. Dacă acceptăm teoria apariției homo sapiens pe continentul African și migrația istorică spre nord- nord est, atunci avem cu certitudine strămoși la Pontul Euxin.
Am urmărit oarecum surprins, nedumerit zâmbetele lor care ascundeau schimbul de cuvinte.
Don Manolo a remarcat suprinderea mea, dar a continuat să zâmbească fără să nici o explicație.
– Existența și faptele de arme ale femeilor luptătoare au fost relatate de cronicari în mod frecvent de-a lungul timpului, unele din ele de notorietate în istorie, a continuat Dona Isabela. Mă refer la prințesa Bizanțului Anna de Comnène, la Mathilde de Canossa de Toscana, regina Marguerite d’Anjou, la Ioana D’Arc multe altele necunoscute.
Dezvoltând subiectul, trebuie să facem referire la doamnele membre ale ordinelor cavalerești medievale. Deși, în cadrul ordinelor cavalerești ca cel templier, ordinul ospitalier/ioanit, ordinul Sfântului Mormânt, ordinul Sf.Lazarus, și celelalte ordine militare religioase, femeile îndeplineau sarcini administrative și sanitare, ceea ce nu este puțin lucru. Le regăsim atât în campanii militare, cât și în forturi, castele și cetăți aflate în prima linie de apărare a creștinătății. Mai ales aici, în Peninsula Iberică, pe întreaga perioadă a războiului de Reconquista și după aceea.
– Cred că cel mai elocvent exemplu este legenda castelului Zuda de Tortosa, a intervenit Don Manolo. Ne spui povestea luptei de la Tortosa, Isabel?
– Cu mare plăcere. Este o istorie foarte interesantă și noi, vechile familii de hidalgos ne mândrim cu nstrămoșii noștri. Așadar, iată ce s-a întâmplat cu secole în urmă aici, în Tortosa.
După cucerirea castelului Zuda, în 1148, de către contele de Barcelona, Ramon Berenguer IV, cu ajutorul cruciaților creștini plecați în cea de-a doua cruciadă, castelul a fost dat spre administrare contelui de Montcada și cavalerilor templieri. Treptat, castelul cetate a fost renovat, întărit cu noi ziduri de apărare și s-au construit alte anexe necesare garnizoanei templiere.
La un an de la cucerirea castelului de cruciați, maurii au organizat o incursiune pentru recucerirea cetăţii Suda de Tortosa şi, pe cale de consecinţă, controlarea întregii zone, Taifa. Astfel, în octombrie 1149, o armată puternică a pătruns în oraşul Tortosa, lipsit de apărare, iar pupulaţia civilă, majoritatea fiind femei şi copii, s-au refugiat în cetatea Suda.
În cetate, garnizoana formată din un număr redus de ostaşi şi locuitorii oraşului, au ocupat poziţiile pentru apărare, hotărâţi să lupte până la unul pe zidurile cetăţii. De la posturile lor de luptă, au urmărit îngrijoraţi cum asediatorii, după ce au înconjurat cetatea, s-au pregătit pentru cucerirea acesteia de la primul asalt, ştiind că forţele de apărare erau insuficiente.
În momentul în care a început asaltul, din cetate s-au auzit zgomote deosebit de puternice, zăngănit de arme, strigăte de luptă, dominând atmosfera specifică de război. Auzind aceste zgomote aproape înfricoşătoare, comandanţii mauri au înţeles că apărătorii creştini erau în număr foarte mare şi că le-au întins o cursă, iar ca să evite o catastrofă, au ordonat retragerea şi părăsirea regiunii.
Ce se întâmplase de fapt? Legenda spune că fina [4]contelui Ramón, Melissa Isabela, a organizat o mică armată formată din femeile ce locuiau în Tortosa. Femeile şi copii au adus din oraş, de la casele lor, toate obiectele casnice din metal (tablă), iar când ostaşii de pe zidurile cetăţii şi-au lovit scuturile cu săbiile, încurajându-se la începerea asaltului, femeile şi copii au lovit obiectele din metal, generând un zgomot asurzitor, care i-a derutat pe atacatori. Nu se ştie cine a avut ideea acestei ingenioase stratageme de derutare a adversarului, poate contele de Montcada, poate cavalerii templieri, poate eroina Melissa de Salou. Strategia apărătorilor din Tortosa a devenit, cu timpul legendă, la fel ca multe fapte de eroism ale locuitorilor provinciei. La fel ca şi legenda Melissei Isabela de Salou. Fac o mică paranteză și vă relatez legenda Melissi, așa cum a descris-o, în cartea dedicată acesteia, Don Michael, oaspetele nostru.
…Pe la mijlocul secolului al 12-lea, fiica unei familii de caballeros hidalgos din ţinutul Reus, Tarragona, fina conducătorului Cataloniei, contele Ramon Berenguer IV de Barcelona, a fost răpită de mauri. Avea doar patru ani şi a fost crescută în haremul răpitorului, un general maur, care i-a spus că părinţii ei au murit.În acea perioadă Melissa a trecut prin moment cumplite, fiind obligată să ia viaţa de la început:alte locuri decât castelul iubiţilor ei părinţi şi bunici, noi reguli, noi obiceiuri, o nouă limbă, o nouă credinţă.Cu o urmă de speranţă că îşi va regăsi părinţii, în cer sau pe pământ, a hotărât să-şi păstreze credinţa creştină, spunând noaptea rugăciunile în limba catalană. Şi astfel a rezistat, învăţând în acelaşi timp tot ce trebuia să ştie despre regulile şi credinţa musulmană. Chiar mai mult, a învăţat să lupte, pregătindu-se să-şi cucerească, mai târziu, libertatea.
Dar, la vârsta de aproape şaptespreze ani, tocmai când fusese din nou răpită de alţi mauri pentru răscumpărare, a fost salvată de tatăl ei.Deşi nu se cunoşteau, au auzit amândoi glasul sângelui, iar revederea a fost, evident, un moment de răscruce în viaţa tinerei Melissa.
Noua perioadă din viaţa Melisei începe prin participarea ei, alături de Contele Ramon de Barcelona, la luptele de Reconquista, eliberând cetatea Tortosa, unde ea a fost ţinută de mauri în robie.În asediul pentru cucerirea cetății La Zuda dec către Contele Taymond, Melissa Isabela a fost călăuza armatei creștine și, după cum se spune, ea a inițiat planul de apărare a cetății, un an mai târziu, pe timpul atacului armatei maure.
Impresionat de ingeniozitatea femeilor din Tortosa, de curajul și sacrificul lor, contele de Barcelona, Ramón Berenguer al IV-lea, a înființat un ordin cavaleresc, sub denumirea „La Orden de las Damas de Tortosa[5]”, sau „Orden del Hacha”, în 1149. Ordinul cavalerilor femei instituia aceleași privilegii ca și ordinele cavalerești ce aveau ca membrii bărbații: scutiri de taxe, onoruri spirituale, recunoaștera caracterului nobiliar al ordinului și a membreleor sale, dreptul la o parte din bunurile capturate de la dușmanii mauri, dreptul descendenților cavalerilor femei de a deveni, la rândul lor cavaleri ai ordinului, etc. De remarcat că acesta a fost printre primele ordine cavalerești feminine din lume, ceea ce arată rolul important al femeilor luptătoare în Reconquista. Dar și marea însemnătate a evenimentelor eroice din 1148 și 1149 de la Tortosa, ca exemplu pentru femeile iberice în secolele care au urmat.
Dona Isabela a rămas, câteva momente, cu privirea pierdută spre orașul luminat feeric și gândurile plecate departe, poate spre acele vremuri eroice, la Melissa Isabela de Salou și sacrificiul femeilor din Tortosa. Un moment de aducere aminte, respectat de noi toți.
– Dona Isabela, urmașele acelor eroine păstrază tradiția și în zilele noastre? Cornelia a pus întrebarea a cărei răspuns îl așteptau mulți dintre cei de față.
– Mulțumesc, Dona Cornelia, pentru întrebare. Da, noi, urmașele eroinelor din Tortosa, membre ale onorabilului Orden de las Damas de Tortosa, ordin nobiliar onorific, păstrăm tradiția și ducem mai departe prestigiul, ritualurile și acțiunile tradiționale pe care le-am moștenit. Am bucuria să fie, alături de noi, câteva din nobilele mele surori cavaleri.
Un scurt moment și bărbații s-au ridicat în picioare, făcând un scurt salut cu capul spre doamnele la care făcuse referire gazda noastră.
– Am facut această prezentare pentru că o parte din oaspeții noștri nu știau despre apartenența noastră la ordin, a spus Dona Isabela în timp ce bărbații ne-am ocupat locurile pe scaune. Precizarea Donei Isabela era necesară pentru noi, musafirii acestei splendide mari familii.
– Uniforma noastră este, de secole, formată din rochie lungă de culoare albastru azur și mantie roșie cu glugă, având imprimat pe spate semnul heraldic: un topor de luptă pe un scut. Suntem o familie formată din câtea zeci de Doamne cavaleri, descendente directe ale nobilelor luptătoare din Tortosa și, pe măsură ce trec anii, sunt primite în ordin descendentele noastre ajunse la vârsta majoratului.
– Gestul Contelui Ramón Berenguer al IV-lea de a înființa un ordin nobiliar feminin l-a inspirat pe regele Juan I de Castilla să înființeze, în anul 1387, La Orden de las Damas de la Banda. În perioada tulbure a anilor 1380-1400, când se schimbau frecvent regii micilor state Iberice, ca și frontierele dintre ele, a intervenit în conflictele armate și ducele de Lancaster, care începuse ofensiva de cucerire a regatului de Castilla. Regele Juan I de Castilla plecase cu armata sa spre Leon, astfel că ducele de Lancaster avansa fără a întâlni obstacole. La sfârșitul lunii mai 1387 a ajuns la Palencia, pregătindu-se să intre în castel. Spre marea lui surpriză, castelul a rezistat eroic, fiind apărat doar de femeile așezării Palencia. Pentru a nu fi prins în capcană de regele Juan I, care se îndrepta spre Palencia, ducele de Lancaster s-a retras și astfel a fost salvat regatul. În semn de recunoștință față de eroismul femeilor din oraș și pentru a le onora vitejia, regele a înființat, în același an, La Orden de las Damas de la Banda. Nobilele Doamne, membre ale ordinului aveau multe privilegii și dreptul de a purta colan din aur, rezervat până atunci doar cavalerilor bărbați.
– Istoria cunoaște și alte ordine onorifice destinate exclusiv femeilor, a intervenit Dona Estera de Rontana. În anul 1792, regele Charles al IV-lea al Spaniei a înființat ordinul dinastic La Real Orden de Damas Nobles de María Luísa[6], mare maestru fiind regina Maria Luisa de Parma. Titlu de membră a ordinului și distincția aferentă se acordau exclusiv femeilor nobile pentru realizări excepționale și servicii aduse regatului. Ordinul se bucură de un mare prestigiu și în zilele noastre.
În secolele 17 și 18 au fost înființate mai multe ordine nobiliare onorifice religioase ce aveau și au ca membri doamnele, femei nobile. Printre aceste ordine sunt La Orden del Amaranta, La Orden de las Damas Esclavas de la Virtud, La Orden de las Damas para Honrar a la Cruz și altele.
– Așadar, vorbim despre ordinele cavalerești medievale, nu despre cele de astăzi. Pentru că cele din zilele noastre trebuie văzute și analizate într-o altă manieră, mai complexă. Societatea modernă și-a pus amprenta și asupra ordinelor cavalerești nobiliare tradiționale, care au existență neîntreruptă din evul mediu până astăzi. Doamnele din Peninsulă au fost și sunt o prezență activă în peisajul cavaleresc și în societate, ca purtătoare a spiritului de noblețe și cavalerism medieval, autentic. Castelanele puteau fi și au fost, la nevoie, luptătoare neînfricate. Au fost parte din lumea dură, dar și romantică a cavalerismului medieval, cu dragoste profundă, așteptări și speranțe, drame și tragedii, dar și fericire. Iar parfumul romantic al cavalerismului apus îl regăsim în povestiri și legende, personificate în nobilele cavaleri de astăzi. Le avem aici și le iubim și prețuim.
Vocea lui Don Manolo, înceată, profundă, ne-a lăsat fără cuvinte. O liniște plină de mister, de nostalgie după vremurile de mult apuse ne-a cuprins. O liniște copleșitoare. „Mi-e dor de Dona Melissa Isabela”, s-a auzit, într-n târziu, vocea Corneliei. Și mie”, i-a răspuns, șoptind, Dona Isabela de Monbrera: „mi-e dor de Melissa Isabela, de bunica, de doamnele acelor vremuri grele , dar și frumoase”.
A fost o noapte de neuitat aici, în vecinătatea castelului Zuda de Tortosa, retrăind evenimente misterioase, eroice din istoria iberică. Atmosferă de profundă nostalgie cavalerească alături de veritabilele nobile cavaleri, descendente ale doamnelor, hidalgos creștine care și-au apărat cu eroism și inteligență casele și familiile.
N.b. Din câte știm noi, cartea „Fantomele din Tarragona” este singura narațiune-roman care descrie întregul context militar în care s-au petrecut evenimentele din Tortosa, cu personaje concrete, majoritatea reale și care face referire și la tezaurul maur.
*
Deși ordinele cavalerești militare si religioase din evul mediu erau compuse din nobili, cavaleri bărbați, este consemnată prezența, în mod excepțional, a doamnelor cavaleri, provenite tot din rândul nobilimii. Explicația constă, pe de o parte, prin distincția pe care Biserica medievală o făcea între femei și bărbați, chiar nobili fiind, iar pe de altă parte, datorită misiunilor deosebit de grele, periculoase, a condițiilor duse la extreme din campaniile militare la care chiar bărbații antrenați le făceau față cu greu. Să nu uităm că majoritatea ordinelor cavalerești erau ordine militare și religioase, cu restricții majore.
Cu toate acestea, faptele de arme eroice ale doamnelor din nobilime au determinat familiile regale să le recunoască meritele prin înființarea, pentru ele, a ordinelor nobiliare exclusiv feminine. Ordine care există și astăzi, în țările de tradiție cavalerească (Spania, Portugalia, Franța,Germania), spre cinstea membrilor acestor ordine. Ordine care au reguli și ritualuri neschimbate de secole. Ele au caracter exclusivist și nu se percep taxe.
În aproape toate țările, în epoca modernă s-au înființat asociații feminine populare cu caracter spiritual, autodenumite ordine cavalerești, asociații masonice sau paramasonice. În același timp, aproape toate asociațiile spirituale și-au deschis porțile, accesul femeilor este neîngrădit. Prin prezența femeilor în aceste asociații neocavalerești, populare, printre care și cele neotempliere, comunitatea neocavalerească și-a câștigat un mai mare prestigiu în contextul opiniei larg răspândite că asociațiile neogavalerești, nenobiliare, începând cu secolul 19, sunt o oglindă a societății, adoptă valorile morale și spirituale, cultura și atitudinea timpului.
Tortosa, 12 septembrie 2018
Michael R.Villmont
[1] Michael R.Villmont, Fantomele din Tarragona, ed.Sf. Ierarh Nicolae, 2015,
[2] La Santa Cinta de Tortosa. VIII Centenario 1178-1978. Mariano Jover Flix. Imp. Cooperativa Gráfica Dertosense, 1978. ISBN 84-400-5225-1.
[3] Wikipedia, Enciclopedia libre, https://es.wikipedia.org/wiki/Advocaci%C3%B3n_de_la_Virgen_de_la_Cinta
[4] Vezi Michael R.Villmont, „Fantomele din Tarragona”, 2015, ed. Sf. Ierarh Nicolae, ed.Multimedia Publishing (2018), ed. Amazon (2017).
[5] Manuel de Iñigo y Miera: Historia de las órdenes de caballería, pp. 93-96
[6] La Real Orden de Damas Nobles de María Luísa,Wikipedia, Enciclopedia libre,
El original es en español/ Originalul în limba spaniolă
Tortosa, 12 septembrie 2018
Michael R.Villmont
Lasă un răspuns