Copyright 2019. Toate drepturile apartin autorului Michael de Riche-Villmont

Dimineață frumoasă, însorită, de mai. O  mulțime zgomotoasă, colorată, compusă din luptători medievali și populație civilă, toți veniți din evul mediu, este pe cale să cucerească castelul  Monzón. Și el se lasă cucerit, chemându-i, parcă, pe cei sosiți la poarta de acces spre curtile largi.

Credit Pixabay D.P.

Castelul-cetate Monzón de Campos, situat în provincia Huesca din   Aragón,  își arată, orgolios, zidurile de apărare, sălile cavalerilor, curțile și aleile, într-o profundă, evidentă și cuceritoare    atmosferă medievală. Atmosferă ce  pare a fi  normală, naturală. Pentru că el, castelul Monzón, la fel ca multe alte  castele, forturi  și cetăți spaniole,  este un simbol al evului mediu, al cavalerismului templier medieval. Construcție complexă de apărare templieră, castelul este și în prezent locul de manifestare a spiritului templier, găzduind an de an festivalul internațional templier. Festivalul bine cunoscut în lumea cavalerească, recrează până la detaliu modul de viață medieval prin participarea cavalerilor europeni, membrii ai mai multor ordine, dar, în special, prin miile de participanți de toate vârstele, veniți să cunoască și să recreeze modul de viață medieval. Astfel că, majoritatea celor sosiți, fac parte  efectiv din acest spectacol general. Îmbrăcați cu haine de epocă, participanții străbat zgomotoși  târgurile medievale bine organizate la poalele dealului, participă la spectacole, dansuri și celelalte activități specifice.

Nu este surprinzătoare atenția acordată locului și recunoașterea importanței pe care templierii spanioli, în primul rând, o acordă acestei cetăți cu o istorie glorioasă. Fortul  Monzón de Campos a fost ridicat de catre mauri (pentru apărarea teritoriile cucerite de la aragonezi) pe o înălțime strategică din mijlocul depresiunii Cinca Medio, traversată de râurile Cinca si Sosa. Regiunea a fost recucerită de aragonezi în 1089, iar în anul 1143 fortul a fost donat ordinului cavalerilor templieri, ca recompensă pentru contribuția acestora la apărarea ținuturilor regatului de Aragon. Cavalerii templieri au refăcut și extins zidurile de apărare ale castelului, au ridicat noi corpuri de clădire în stilul lor arhitectural de neconfundat, preluat din stilul cistercian și au reuși, în câțiva ani, să transforme fortul într-o puternică și bogată cetate. Datorită poziției strategice și puterii garnizoanei, castelul cetate Monzón de Campos a devenit, pentru mulți ani, cartierul general al prioratului templier de Aragon.

Marele prestigiu al cavalerilor templieri din cetatea Monzón, cunoscut în Peninsula Iberică, l-a determinat pe Papa Innocent III să-l trimită aici pe Jaime, în vârstă de șase ani, copilul regelui Aragonului, Pedro II,  rămas orfan  în luna mai a anul 1214. Viitorul rege Jaime a fost dat spre pregătire și educare cavalerului  Guillém de Montredó (de Mont-Rodón), mare maestru al templierilor din peninsula Iberică și Provence. Viitorul rege a rămas la Castelul Monzón până în anul 1217, când a fost înscăunat ca rege în cetatea Zaragoza. Datorită pregătirii și educației viitorului rege al Aragonului în spiritul templier, acesta a devenit unul dintre cei mai viteji eroi ai istoriei iberice, fiind numit  Regele Jaime el Conquistador.

În urma emiterii bulei papale în 1308 de arestare a tuturor membrilor ordinului templier,  garnizoana castelului Monzón,alături de templierii din castelul Miravet[i] și cei din alte cetăți, au refuzat să predea drapelul de luptă regelui Jaime II. Ei au continuat rezistența timp de un an, până când au primit permisiunea să se retragă, cu arme și drapele, în mănăstirile cisterciene.

În semn de omagiu, Festivalul cavaleresc internațional din acest an (2018) este dedicat cavalerului templier Guillém de Mont-Rodón. Este un festival cavaleresc deschis la care participă delegați ai mai multor ordine cavalerești, nu numai templieri.

Privesc în jurul meu, în incinta castelului.  Participanții la sărbătoarea cavalerilor arată că  sunt bine integrați în atmosfera medievală, plină de culoare și veselie. La un moment dat,  muzica medievală și strigătele vesele încetează și, în sunetele de trompetă ce interpretează magnific  Grand March din opera Tannhauser, de Richard Wagner, începe parada cavalerilor. Detașamentele de cavaleri, fiecare cu stindardul său, purtat cu mare orgoliu,  conduși de comandori, trec prin fața localnicilor spre curtea mare a castelului. Curte folosistă din totdeauna pentru adunarea luptătorilor și trecerea în revistă de către comandantul castelului, dominată de marele drapel de luptă templier ce  flutură și în prezent pe turnul mare. Credit Pixabay D.P.

Drapelul alb cu negru și crucea roșie, ce sfidează înălțimea, falnic, orgolios ca o acvilă ce-și arată măiestria zborului, sfidându-i pe cei care nu se pot desprionde de pământ. Acest drapel care timp de două secole a fluturat  în bătaia vântului pe două continente, purtat de cavalerii ce zburau pe caii lor puternici spre glorie… prin ei, spre gloria Domnului…Non nobis Domine…

Parcă ghicindu-mi gândurile, se aude o voce din apropiere: „ce ar fi fost un templier fără stindardul lui de luptă?” Adevărat! Ce ar fi fost un luptător adevărat fără drapelul unității lui? Fără simbolul rațiunii lui de a exista ca luptător?

Dificil de a da un răspuns simplu. Răspunsul poate veni doar dacă înțelegem ce a fost, ce a însemnat stindardul templier pentru acești  cavaleri. Care a fost și, poate încă este, pentru unii din cavalerii de astăzi, simbolistica drapelului templier. O simbolistică foarte complexă, religioasă, militară, spirituală, ezoterică, care are ca o caracteristică principală, venită din antichitatea timpurie, ideea de identitate și identificare unui grup, a unei colectivități, prin care se face diferențierea față de alte colectivități. Identitatea spiritului templier.

Ceremonia cavalerească a detașamentelor aliniate în curtea castelului continuă și, împreună cu întreaga asistență privim cu plăcere magnificul  ritual demonstrativ  pe care cavalerii ni-l prezintă. Înainte de a fi acaparat în totalitate de spectacolul cavaleresc, mi-am promis să revăd istoria drapelului templier, istorie plină de dramatism, dar  și de glorie.

Simbolistica drapelului templier – Elemente generale

Lucrare proprie

Așadar, drapelul (steagul, baniera) este semnul distinctiv, sub forma unei bucăți de material textil de diferite forme geometrice (pătrat, dreptunghi, triunghi, etc.), sau altceva similar, colorată, cu sau fără însemne, material prins de un suport pentru a putea fi purtat cu ușurință. Rolul drapelului  este acela de a exprima identitatea unui grup, a unei colectivități, a unui stat și a-l diferenția de alte colectivități (dicționarul explicativ). În același timp, prin  importanța spirituală, simbolică, ezoterică, etc pentru colectivitatea respectivă, drapelul unește grupul și-l mobilizează pentru realizarea unor interese specifice, de moment și de durată.

Vorbind despre drapelul de luptă templier, majoritatea istoricilor sunt de acord cu faptul că forma, culorile, însemnele nu au fost unitare deoarece  standardizarea era necunoscută în epocă. Se cunosc o multitudine de forme și, mai puțin, de culori ale drapelului templier datorită faptului că în întreaga istorie biseculară, fiecare comandor, baliv, prior, fiecare unitate și subunitate de luptători templieri aveau unul sau două  drapele proprii. Și totuși, sunt câteva elemente comune ale drapelelor templiere. În primul rând, culoarea albă a pânzei drapelului, care reprezintă strădania  cavalerilor spre curățenie spirituală și puritate morală. Un alt element comun al drapelelor templiere în cele două secole de existență, este crucea roșie, simbolizând sângele vărsat de Isus pentru salvarea oamenilor din păcat, precum și sângele vărsat de templieri pentru apărarea credinței creștine.

Ambele însemne esențiale ale drapelului templier au fost preluate de la drapelele cruciaților creștini, apărători ai credinței.

Istoricul templier Brother Ranulf arat că, potrivit istoricului și scriitorului   Ian Heath, drapelul templier în două culori a fost folosit din 1128, fiind utilizat în paralel cu drapelul cruciat de culoare albă cu o cruce roșie. Fiecare comanderie avea, astfel, două feluri de drapele, unul al comandantului, de regulă dreptunghiular și unul de luptă, cu două sau trei cozi (denimit și flacăra, sau steagul înflăcărat-de crucea roșie). Dacă unul din drapele era pierdut sau capturat în luptă, ostașii îl urmau în atac pe cel de-al doilea.

Brother Ranulf scrie, in 2007,  pe  un important site  de istorie englez[1] , că un cronicar englez, călugărul benedictin   Matthew Paris  a menționat în cronicile sale, între      anii 1236 – 1259, despre drapelul templier ca fiind o bucată de pânză albă, uneori cu o cruce roșie, alteori fără cruce.  El mai menționează că   istoricul militar   Chris Gravett, în articolul său        „Military Orders of the Holy Land”, descrie drapelul templier din secolul 12 ca fiind de culoare albă, cu o cruce roșie în centru sau în colțul superior din stânga.

Mai mulți cronicari ai vremii, printre care mai cunoscuți fiind Jacques de Vintry, William de Tyre, menționează drapelul templier sub denumirea  gonfanon bauceant.

Istorici importanți  au explicat sensurile celor două cuvinte ce desemnează drapelul templier: Brother Ranulf, Georges Bordonove,  Alain Demurger , Bernard Marillier , Maillard de Chambure ș.a.

Cuvântul gonfanon[2](cu variantre) desemna în franca medievală,bandiera, steagul, drapelul de luptă al unui grup, detașament, armată, semnul distinctiv al unității militare ce era urmat de ostași.

Cuvântul bauceant (cu variantele sale de dialect) desemna drapelul de luptă „în două culori”. Cronicarul Jacques de Vitry[3] explica semnificația celor două culori de pe drapelul templier: negrul arăta fermitatea, puterea, duritatea intransigența templierilor față de dușmani-fapt arhicunoscut în epocă, iar culoarea albă, arăta curățenia spirituală a templierilor și iubirea frățească față de credincioși. Beauceant  este compus din două cuvinte beau -glorios, frumos,   seant- devenire, stare. De aici, unii cercetători susțin că  beauceant semnifică și calea spre glorie. Așadar, urmând în luptă gonfanon, mergi spre glorie, gloria eternă. In acest caz, noi credem că ar putea fi expresia neînfricării templierilor, lipsa fricii de moarte în luptă.

Templierii își păzeau cu mare atenție și determinare drapelele. În luptă, drapelul era purtat de unul din cavalerii anume desemnați și păzit de zece dintre cei mai viteji sergenți. În campanie[4], drapelul era păstrat în cortul comandantului, sau lângă cortul acestuia, păzit de zece ostași, iar în fortul de încartiruire, era păstrat într-un loc special, antecamera comandantului. Era păstrat în inima fortului comanderiei, amintindu-le mereu templierilor de înălțătoarea lor misiune, de gloria eternă.

*

Drapelul de luptă templier- gonfanon bauceant, cu bogata lui simbolistică, te îndeamnă la reflecție, mai ales dacă ești interesat de ordinele cavalerești și spiritualitatea lor.

Spiritualitatea vechilor ordine cavalerești, cele nobiliare, în care membrii acestora credeau cu toată ființa lor, cu noblețea sângelui și a spiritului. Cu noblețe! Pentru că steagul, drapelul de luptă era  parte a spiritualității cavalerești și, înțelegând simbolistica drapelului, începi să înțelegi o altă lume, gândirea, trăirea, atitudinea, dedicația unor oameni apaținând altor vremuri, ce formau elita religios-militară a epocii. Elită pe care foarte mulți oameni, în mod simplist încearcă să o imite. Majoritatea oamenilor percep  elita epocii ca formată din  regii, prinții, marchizii, alți aristocrați. Ei erau, cu adevărat, elita formală, politică, elită strălucitoare, cu valori morale la fel de formale… Adevărata elită a fost formată din deținătorii dublei noblețe, a nobleței ereditare și a nobleței spirituale, trăitori ai valorilor militare ale epocii, cele intelectuale,   ai artei, ai marilor  virtuți. Elită modestă, recunoscută  după propriile și valoroasele realizări militare, administrativ-statale, intelectuale, chiar artistice, spirituale, morale. Cavaleri ai marilor merite intelectual-spirituale, gata să facă multe  sacrificii pentru crezul lor. Și care chiar au făcut astfel de sacrificii. Elite în rândul cărora recunoaștem, apelând la criteriile vremii, pe membrii ordinelor cavalerești militare și religioase. După cum spunea Saint Bernard de Clairvaux, ideologul spiritual și patronul ordinului cavalerilor templieri și a altor cinci ordine cavalerești ulterioare (prin ordinul cistercian), în  lucrarea sa De laude Novae militiae anunț milites Templi[5] – 1132, arăta că nobilii  membrii ai ordinelor cavalerești militare religioase erau singurii și adevărații nobili cavaleri, purtători ai înaltelor valori spirituale creștine. Dsesigur, cu luminile și umbrele lor, cu realizările, păcatele și greșelile lor, cu orgolii și nesăbuințe. Departe de a fi ideali.       Dar, în esență, exemple de gândire, atitudine și comportare pentru elitele cavalerești și nu numai, de astăzi.

Cavalerii epocii, fiecare din ei purtător de blazon   nobiliar, au cunoscut foarte bine, au onorat și au apărat simbolismul, profundele semnificații ale drapelului, drapel care, el însuși era  un adevărat blazon al ordinului respectiv. Fapt mai greu de înțeles în epoca modernă pentru mulți, în lipsa nobleței, a unei educații spirituale adecvate. De aceea este necesară cunoașterea simbolisticii drapelului templier și, în general, a oricărui drapel, ca parte a simbolisticii și spiritualității cavalerești.

Saint Bernard de Clairvaux, în Carta Latina, statutul templier, a urmărit educarea spirituală, dezvoltarea credinței creștine la  membrii ordinului. Știa că o simbolistică foarte complexă, religioasă, militară, spirituală, așa cum este și cea a drapelului, pentru a fi cunoscută și, mai ales, pentru a fi înțeleasă, presupune a avea un anumit nivel de spiritualitate, o  educație etică, estetică și spirituală care să permită  accesul spre sferele subtile ale inimii și spiritului cavaleresc. Încă din anul 1127, călugărul Bernard a sintetizat semnificațile drapelului de luptă și rolul mobilizator al acestuia în menținerea unui moral ridicat al luptătorilor, bazat pe educație,  spirit, și valori creștine.

Ca ordin religios, militar și inițiatic, drapelul ordinului cavalerilor templieri avea  și are o complexă simbolistică religioasă, militară, spirituală, istorică și ezoterică- unitară. Semnificațiile drapelului nu pot fi separate unele de altele nici măcar teoretic, pentru studiu, deoarece exprimă nivelul de dezvoltare al spiritualității membrilor ordinului în acea etapă istorică, spiritualitate ce se manifestă prin gândire, atitudine și acțiune.

Drapelul alb cu cruce roșie (uneori și cu bandă neagră în partea superioară)  simboliza ordinul templier, demnitatea, onoarea, credința membrilor săi. Mai concis, simboliza noblețea cavalerească. De fapt, simbolurile esențiale  erau pentru fiecare templier,  comandantul (marele maestru, comandorul) și drapelul comanderiei, de aceea fiecare comanderia avea două drapele: unul dreptunghiular, care era mereu în preajma comandantului și unul în formă de flamură (flacără) cu două, trei cozi, ca drapel de luptă și acțiune.

Conform obligațiilor din Carta Latina, luptătorii templieri își urmau și apărau drapelul în luptă, cu prețul vieții. Militari de elită, ei nu s-au predat niciodată, iar dacă unul din drapele era capturat de dușmani, îl urmau pe al doilea. În situația în care nu mai aveau nici un drapel, trebuiau să lupte sub drapelul altor ordine cavalerești sau al oricărui detașament creștin, până la moarte.

Referitor la culorile drapelului templier, Beauceant ,  credem că flamura albă, ca și mantia albă, preluată de la călugării cistercieni ai prelatului Bernard de Clairvaux, reprezenta lumina și puritatea credinței creștine, viața și speranța. Cronicarii epocii spuneau că albul exprima iubirea frățească față de credincioși. Negrul reprezenta păcatul, întunericul necredinței, dar și intransigența față de dușmani pe câmpul de luptă.

Alăturarea celor două culori, alb și negru, ar exprima biruința virtuților asupra păcatului, triumful vieții veșnice și nemurirea spiritului. Este și o reprezentare a dualității pământene Binele și Răul, virtutea și păcatul, ziua și noaptea, Soarele și Luna, a coexistenței și succesiunii permanente, ca  într-o simetrie a reperelor valorice morale, spirituale, ezoterice. Regăsim în această alăturare elemente ale religiei gnostice elene, dualismul gnostic al perfecțiunii divine și imperfecțiunea pământeană. Gnosticii vedeau plecarea spiritului  din viața pământeană în cea veșnică, divină ca o trezire, ca o eliberare. Poate de aceea templierii luptau fără teamă până la moarte.  Ei credeau că spiritul fiecăruia dintre templierii care a căzut în luptă, va deveni în sfera divină „paladin”, gardian al templului divin.[6]

Crucea roșie pe care o regăsim pe toate drapelele templiere, reprezenta sângele pe care templierii îl vărsau pentru apărarea credinței, a valorilor morale și spirituale creștine. Oficial, crucea roșie a fost atribuită  ca simbol heraldic ordinului cavalerilor templieri de papa Eugène al III-lea,. în anul 1147, semn distinctiv ce era purtat pe armură, pe uniforma obișnuită și pe drapele, etc.

Semnificația religioasă a drapelului, de o importanță majoră pentru cavaleri, completează și întărește rolul militar al acestuia. La fel ca bannerul religios, drapelul era sfințit, primea binecuvântarea Bisericii în Numele Domnului, ceea ce-i conferea puteri spirituale uriașe, magice, provenite din sfera divină.[7] Cu atât mai mult cu cât drapelul era purtat pe o lance. Se cunoaște miracolul produs de găsirea și folosirea lancei sfinte ( care l-a rănit pe Isus), în prima cruciadă creștină. Binecuvântarea divină conferea protecție  ostașilor ce luptau sub drapelul sfințit, ceea ce semnifica  un avantaj moral uriaș asupra dușmanului.  În același timp, lancea drapelului este asimilată cu Axis mundi,( Pomul înțelepciunii, Pomul vieții) prin care ocrotirea divină coboară asupra oamenilor ce slujesc sub drapel. Așa se explică faptul că la Reception (primirea ritualică a noilor membrii) se efectua și se efectuează sub drapel, ritual ce ne parvine din perioada creștinismului timpuriu. Este o adevărată inițiere în misterele templiere.

Ezoteric, flamura, steagul este asimilat cu aerul purificator, cu vântul, cu forța furtunii[8],cea care mută pietrele din loc. Sub faldurile steagului luptătorii trec peste orice obstacole, bariere materiale, peste rezistența dușmanului, protejați din sfera divină, spre Glorie, gloria eternă. Dar nu pentru ei, luptătorii templieri, ci în numele credinței, în numele Domnului.  Non nobis Domine, non nobis, sed Nomini Tuo da Gloriam …  Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău[9]  .

Michael Riche-Villmont, mai 2018

Copyright©2018 , Toate drepturile aparţin autorului

Michaël Riche-Villmont

Bibliografie

*Blogul http://www.basagana-ramon.com/

*Georges Bordonove, La Vie Quotidienne des Templiers, Paris 1975

*Alain Demurger, Les Templiers, Une chevalerie chrétienne au Moyen Age, Seuil, janvier 2005,

*Site-ul https://www.osmcs-international.com/placets_OSMCS/Beauceant.pdf

*Site-ul http://www.templiers.net/symbolique/?page=baucent-et-gonfanon

*Lucrarea „Essai sur la Symbolique Templière” de Bernard Marillier,  Editions Prades

*Maillard de Chambure, Règle et statuts secrets des Templiers

*Matthew Paris, Chronica majora of about 1240 – 1250
*Chris Gravett: Military Orders of the Holy Land

*Helen Nicholson: Templars, Hospitallers and Teutonic Knights, Images of the Military Orders 1128 – 1291
*Brother Ranulf » comentarii postate în 2017 pe site-ul http://www.livinghistory.co.uk/ :

[1] http://www.livinghistory.co.uk/

[2] http://www.templiers.net/symbolique/?page=baucent-et-gonfanon, preluat din cartea Essai sur la Symbolique Templière. Editions Prades, de Bernard Marillier

[3] https://www.osmcs-international.com/placets_OSMCS/Beauceant.pdf

[4] http://www.templiers.net/symbolique/?page=baucent-et-gonfanon/Soursa: Cartea lui  Bernard Marillier: „Essai sur la Symbolique Templière”. Editions Prades

 

[5] Michael Riche-Villmont, Saint Bernard de Clairvaux și ordinele cavalerești, 2015, ed.Amazon

[6] Michael Riche-Villmont, cartea „Chemarea templului secret”, ed.2016, ed Amazon. și ed.Multimedia.

[7] Bernard Marillier: lucrarea „Essai sur la Symbolique Templière”, Editions Prades

[8] Vezi Michael Riche-Villmont, eseul Simbolistica furtunii din lucrarea Cavalerii templieri, simbolistică și spiritualitate, ed.2018, ed. Multimedia.